Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 4,4% în primele 9 luni din 2024

tren electric sursa foto: Facebook/ Ramele electrice Alstom Coradia Stream în România

Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în primele nouă luni din 2024, a fost de 53,718 milioane, în scădere cu 4,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), transmite Agerpres.

Dintre aceştia, 53,479 milioane pasageri au călătorit în ţară, iar 239.000 au efectuat călătorii internaţionale.

Transportul feroviar de pasageri a avut, în primele nouă luni ale anului, o pondere de 17,5% în transportul total de pasageri, fiind depăşit, de departe, de transportul rutier, cu o pondere de 75,6%.

Analize Economedia

MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta

În ceea ce priveşte transportul feroviar de mărfuri, volumul a scăzut cu 11,1% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2023, fiind transportate 32,861 milioane tone mărfuri, din care 78,6% în transport naţional.

Ponderi semnificative în totalul mărfurilor transportate au fost înregistrate pentru diviziunile cocs, produse rafinate din petrol (24,2%) şi cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (18%). În ceea ce priveşte parcursul mărfurilor, un procent de 31,6% din total este reprezentat de diviziunea cocs, produse rafinate din petrol şi 17,3% de produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit.

Potrivit INS, majoritatea indicatorilor tehnico-economici de utilizare a parcului de vehicule în transportul feroviar a înregistrat o evoluţie negativă comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2023. Astfel, parcursul mediu zilnic al locomotivelor folosite pentru transportul mărfurilor (km/zi) a scăzut cu 13,3%, vagoanele încărcate pe reţeaua CFR au fost mai puţine cu 12,7%, vagoanele încărcate intrate din străinătate cu 11%, parcursul mediu zilnic al vagoanelor de marfă (km/zi) s-a diminuat cu 8,8%, iar viteza medie comercială a trenurilor de marfă (km/h) cu 6,6%. Greutatea medie brută a vagoanelor de marfă (tone/tren) a coborât cu 3,6%.

De asemenea, parcursul mediu zilnic al vagoanelor de pasageri (km/zi) şi viteza medie comercială a trenurilor de pasageri (km/h) au scăzut cu 3,4%, parcursul locomotivelor cu 3,2%, parcursul trenurilor s-a redus cu 3%, iar parcursul automotoarelor cu 1,3%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.