Reprezentanții OMV Petrom afirmă, referitor la o decizie de investiție în proiectul Neptun Deep de extracție de gaze din Marea Neagră, că compania este încrezătoare că va merge mai departe. Compania arată, într-un raport publicat joi, că decizia finală de investiție este planificată pentru jumătatea anului 2023.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Este un proeict așteptat de mult și foarte interesant pentru noi, pentru partenerul Romgaz, pentru întreaga țară. În acest context al securității energetice cu atât mai mult am devenit operator. Facem tot ce se poate pentru a lua decizia finală de investiție, lucrăm și suntem foarte încrezători că vom merge mai departe”, a declarat joi Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Ea a precizat că, în ceea ce privește contractele pentru gazele extrase din acest zăcământ și aprovizionarea cu gaze, compania se va conentra pe piața din România, dar vor avea lor și exporturi.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

„La Neptun Deep, România va avea o poziție de supraaprovizionare și vor avea loc și exporturi. Vrem să ne asigirăm că există infrastructura necesară ca România să devină un actor important în regiune”, a mai spus ea.

În raportul financiar publicat joi, OMV Petrom anunță, pentru anul 2023, investiții în explorare și producție „de circa 2,9 miliarde lei, incluzând Neptun Deep”.

„Valoarea investițiilor (în 2023, n.r.) este estimată să crească la circa 6 miliarde lei, cu aproximativ 70% (comparativ cu 2022, de 3,6 miliarde lei), cu investiții mai mari dedicate în principal proiectului Neptun Deep, accelerării proiectelor cu emisii de carbon reduse și zero, precum și reviziei planificate a rafinăriei Petrobrazi”, se precizează în raport.

OMV Petrom a anunțat și depunerea declarației de descoperire comercială privind proiectul Neptun Deep la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM). Această reprezintă un pas intermediar spre decizia finală de investiție, planificată pentru jumătatea anului 2023, precizează compania.

În raport, OMV Petrom susține însă că „investițiile necesită un mediu de reglementare și fiscal previzibil și stabil”.

Alina Popa, director financiar, a precizat că OMV Petrom va urmări evoluția schimbărilor legislative care vor avea loc în România în următoarele luni.

Referitor la legea offshore, care inițial a reprezentat un impediment pentru luarea unei decizii de investiție, Christina Verchere a precizat că ea „este un proces legislativ al statului român, nu al companiei”.