Parlamentarii obligă statul să termine Autostrada Unirii până în 2030, cu patru ani întârziere față de termenul inițial. Drulă: „Cel mai greu proiect de infrastructură al României”

Protest A8, autostrada moldova Protest pentru finanţarea A8, decembrie 2020, Piaţa Victoriei Sursa foto: Împreună pentru Moldova

Camera Deputaţilor a decis, marţi, ca termenul pentru finalizarea A8 Autostrada Unirii să fie 31 decembrie 2030, cu patru ani mai târziu faţă de termenul inițial de 31 decembrie 2026. Fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă numea A8 „cel mai greu proiect de infrastructură al României – de două ori mai greu decât Sibiu – Pitești”.

Deputaţii au adoptat, cu modificări, OUG 105/2020 pentru completarea Legii nr. 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, Autostrada Unirii. S-au înregistrat 266 de voturi „pentru” şi o abţinere.

Ordonanţa are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii 291/2018 şi prevede că Autostrada Unirii are două tronsoane: Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ şi Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni şi peste râul Prut în zona Ungheni.

Totodată, se introduce un nou articol care stipulează că, prin derogare de la prevederile OUG 57/2007, dezvoltarea investiţiei Autostrada Unirii, în zona tronsonului Ditrău – Târgu Neamţ km 75+000 – km 95+000 şi a podului peste Prut în zona Ungheni, inclusiv zona aferentă punctului de trecere a frontierei, va fi permisă pe raza ariilor naturale protejate de interes naţional, care vor fi scoase din circuitul agricol şi silvic.

Deputaţii au introdus un amendament care prevede majorarea termenelor până la care vor fi finalizate tronsoanele autostrăzii.

Astfel, termenele pentru finalizarea efectivă a construcţiei, recepţionarea şi deschiderea circulaţiei pe cele două tronsoane de autostradă vor fi: 31 decembrie 2026, faţă de 31 decembrie 2024, cum prevedea ordonanţa, pentru tronsonul Ungheni – Iaşi – Târgu Neamţ, respectiv 31 decembrie 2030, faţă de 31 decembrie 2026 – pentru tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ.

Termenul pentru finalizarea efectivă în zona tronsonului Ditrău – Târgu Neamţ, km 75+000 – km 95+000, şi a podului peste Prut la Ungheni, inclusiv zona aferentă punctului de trecere a frontierei, va fi 31 decembrie 2030, au mai stabilit deputaţii.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect de act normativ.

Drulă: „Cel mai greu proiect de infrastructură al României” / „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect al A8”

La începutul anului, într-un interviu acordat HotNews.ro, ministrul Cătălin Drulă declara că ar vrea ca până la finalul anului să liciteze la proiectare și execuție capetele de la Tg. Mureș și Tg. Neamț, iar pe zona montană „să vedem cum putem găsi niște soluții care să fie mai ușor implementabile, mai rapid de construit” .

„E un Studiu de Fezabilitate pe un sector de 200 de kilometri, din care 100 de km montan, e de două ori mai greu decât Sibiu – Pitești. A fost contractat pe o sumă mai mică de patru ori decât licitația de la licitația de la Tg. Neamț- Iași – Ungheni, unde sunt 100 de kilometri și relieful e colinar, deci mai ușor. Ceva nu bate undeva, probabil și asta explică de ce merge așa de prost”, a spus Drulă, explicând astfel de ce au apărut sincope în derularea SF-ului.

„La capitolul reparat din mers, cel puțin din primă fază, să avem niște livrabile, discuția e ca SF-ul acesta în derulare de doi ani să fie finalizat pe capetele din ambele direcții: Tg. Mureș – Miercurea Nirajului și Tg. Neamț – Moțca. Cred că sunt circa 50 de kilometri în total. Astea să le finanțăm din PNRR. Cred că e important să începem proiectul”, a mai detaliat ministrul.

„Spre finalul anului [sper lansarea licitațiilor pentru cele două loturi]…. Dacă scoate aceste două sectoare, aici SF-ul e undeva la 80-90%. Mai e problema acordului de mediu (…). Eu aș vrea să nu se ajungă la o reziliere [pe partea montană a contractului] și să se finalizeze acest contract, dar trebuie să vedem în derulare”, a spus Drulă.

„Tehnic e fezabil [finalizarea până în 2030], dar e cel mai greu proiect de infrastructură al României – de două ori mai greu decât Sibiu – Pitești. Aici eu am mai susținut că poate ar trebui să vedem, pe zonele foarte grele, cum putem găsi niște soluții care să fie mai ușor implementabile, mai rapid de construit, mai în buget, mai ieftine, dar care să ne ducă la același rezultat. Adică un drum neîntrerupt, care nu trece prin localități, un drum care conectează rapid Moldova de Transilvania”, a zis Drulă.

„Avem tendința asta în România să dorim OZN, să dorim ceva super-extra, rachetă interplanetară și să nu obținem de fapt nimic, decât un desen. Eu mă concentrez pentru a livra lucruri concrete”, a mai spus ministrul.

Autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni are o lungime de aproximativ 320 de kilometri şi străbate judeţele Mureş, Harghita, Neamţ şi Iaşi.

Citește și: Autostrada Unirii – A8: Firma din Spania a predat Studiul de Fezabilitate pentru tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ. Studiul trimis la CNAIR… pe un stick

Studiu de ,,mântuială” pentru Autostrada Unirii: ,,Proiectare la nivel de schiţă / Coperţi în loc de planuri / Interes scăzut şi lipsă de profesionalism” Raport dur al CNAIR care explică de ce a respins studiul de fezabilitate pentru A 8

Protest pentru finanţarea A8, decembrie 2020, Piaţa Victoriei Sursa foto: Împreună pentru Moldova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *