Camera Deputaților a adoptat, miercuri, amendamente la legea taxei de solidaritate care reduc puternic suma care trebuie plătită de OMV Petrom și care vor scuti Black Sea Oil&Gas de la plata acestei taxe. Modificarea a fost adoptată de deputați cu 182 de voturi pentru, 38 contra și 44 de abțineri. Modificările vin după ce OMV Petrom a numit neconstituționale amendamentele anterioare, iar președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea legii. Legea va merge acum din nou la președinte la promulgare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Camera Deputaților a consfințit, miercuri, amendamentele aduse și adoptate marți de Senat. Astfel, acestea prevăd că se elimină procentul de 60% aplicat pe diferența de profit între anul trecut și media anilor 2018-2021. În plus, se introduce o taxă aplicată la cantitatea de țiței rafinat, care este de 350 de lei pe tonă. Amendamentul vorbește despre companii care extrag și rafinează țiței, situație în care se regăsește doar Petrom.

Astfel, Petrom, la o cantitate de circa 4,2 milioane de tone de petrol rafinată, ar urma să plătească o taxă de solidaritate de circa 300 de milioane de euro. Anterior, compania susținea că nu datorează taxa de solidaritate, în timp ce statul român se aștepta să colecteze o taxă cuprinsă între minimum 3 miliarde lei până la 1 miliard de euro.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Totodată, Black Sea Oil&Gas (BSOG) va scăpa de plata taxei de solidaritate pentru că, potrivit unui noi amendament, „contribuabilii care în perioada 2018 – 2021 nu au obținut producție din domeniile  prevăzute la art. 1 alin (1) nu datorează contribuția de solidaritate”. Anterior, compania a solicitat ca taxa să nu i se aplice, pentru că extracția gazelor a început abia anul trecut.