Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă spune că angajatorii români se vor confrunta cu mai puține riscuri privind fuga municitorilor străini de la locul de muncă, după aprobarea noii legi 

muncitori din afara UE Sursă foto: Work from Asia

În contextul noului proiect de Ordonanță de Urgență elaborat de Guvernul României, care modifică legislația în vigoare referitoare de condițiile de angajare a muncitorilor străini, Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă declară oportune aceste schimbări menite să acorde o stabilitate suplimentară angajatorilor, în ciuda amenzilor considerabile anunțate, potrivit unui comunicat de presă al asociației. Patronatul este de părere că odată cu aprobarea acestei ordonanțe de urgență, angajatorii români se vor confrunta cu mai puține riscuri, în ceea ce privește posibila fugă a muncitorilor străini de la locul de muncă.

Modificarea perioadei actuale de maximum 90 de zile, acordate de către autorități angajatorilor pentru înregistrarea contractului de muncă semnat cu personalul străin, la 15 zile, atrage după sine și o serie de penalități, traduse în amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei pentru angajatori. Economedia a scris aici despre această modificare a legii.

În schimb, pentru muncitorii străini cărora astfel nu li se prelungește dreptul de ședere, autoritățile pot dispune revocarea vizei, ceea ce înseamnă că vor fi trimiși înapoi acasă, în țara de proveniență.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit comunicatului, legea este un instrument legal, prin care autoritățile au acum posibilitatea să îi îndepărteze pe cei care doresc să facă altceva decât să lucreze pe teritoriul României. Dacă întreg procesul de aducere a forței de muncă presupune pentru angajator o perioadă de așteptare cuprinsă în medie între șase și opt luni de zile de la semnarea contractului de recrutare, de multe ori antreprenorii se răzgândesc în privința muncitorilor străini, care astfel rămân abandonați în aeroport sau pur și simplu în stradă de multe ori.

„Cu siguranță că angajatorii români care până acum reacționau iresponsabil și decideau să renunțe pur și simplu la muncitorii străini aduși în țară, se vor gândi de două ori înainte de a-și abandona personalul. Vom vedea în timp o scădere drastică a cazurilor tragice care îi vizau pe muncitorii străini care pur și simplu odată ajunși în țară erau ai nimănui, fără un loc de muncă, fără un acoperiș deasupra capului sau mâncare”, declară Corina Constantin, vicepreședintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă din România.

În continuare, pentru a evita orice derapaj de la un corect proces de recrutare a forței de muncă străine, Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă le recomandă angajatorilor români să lucreze doar cu agenții de recrutare a personalului străin cu experiență și un istoric demonstrat de bune practici în domeniu.

,,Angajatorii români trebuie să lucreze în continuare cu agenții cu experiență în domeniul importului de forță de muncă, să aibă parteneri care să îi țină la curent cu modificările legislative și sa se asigure de implementarea lor”, a concluzionat Corina Constantin, vicepreședintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă din România.

În conformitate cu modificările legislative publicate în data de 5 martie 2024 în Monitorul Oficial, suplimentar Inspectoratul General pentru Imigrări are acum instrumentele legale necesare pentru controale la sediile societăților care au nu angajează personal de bună credință, ci doar facilitează migrația ilegală. Tot în Monitorul Oficial din data de 5 martie a fost anunțată extinderea valabilității permisului de ședere al muncitorilor străini de la 1 an, la 2 ani de zile, o soluție așteptată deopotrivă de personalul extracomunitar și de angajatori.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: