Continuă greva generală din Educație/ Nou protest al profesorilor în București programat pentru joi sau vineri / Guvernul anunță că va adopta un memorandum pentru creșterea salariilor pentru profesori anul viitor / Memorandumul nu are forță juridică, sindicatele au cerut lege sau ordonanță

greva protest educatie profesori Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Peste 134.000 de angajați din sistemul de Învățământ continuă greva generală, potrivit datelor celor două sindicate din Educație, scrie EduPedu. Miercuri este a zecea zi de grevă generală în școli, protestul de muncă fiind declanșat pe 22 mai, zilele de 1-2 iunie și 5 iunie fiind zile libere legale în sectorul public. Sindicaliștii au anunțat că un nou protest va avea loc joi sau vineri în București.

  • UPDATE Guvernul va adopta un memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării de anul viitor, a anunțat miercuri biroul de presă al executivului printr-un comunicat.

Un memorandum este un act juridic fără forță juridică. Reamintim că sindicatele au cerut garanții, care pot fi oferite doar prin lege sau ordonanță, că din 2024 salariul unui cadru didactic debutant va fi echivalent cu salariul mediu pe economie.

În proiectul de memorandum se arată că în viitoarea lege a salarizării, salariul de bază al profesorului debutant/ asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie din 2022.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Premierul Nicolae Ciucă și președintele PSD Marcel Ciolacu au anunțat și ei prin comunicate separate inițierea acestui memorandum.

  • UPDATE Liderul sindical din educație Marius Nistor a anunțat miercuri că un nou protest va avea loc joi sau vineri în București. El a spus că sindicatele au depus o cerere la Primăria Capitalei și, în funcție de răspunsul primăriei, protestul va fi organizat într-una din zilele viitoare.

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, în urma centralizării făcute de sindicatele afiliate, în conformitate cu dispozițiile Legii 367/2022 privind dialogul social, a reieșit că astăzi, 6 iunie 2023, au fost în grevă 134.007 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei”, potrivit unui comunicat de presă.

De asemenea, sindicatele profesorilor au semnalat că datele Ministerului Educației au fost raportate la totalul salariaților din învățământ, „provocând confuzie în rândul membrilor de sindicat aflați în grevă”.

Aseară, Ministerul Educației a revenit cu precizări, după ce ministra Educației Ligia Deca și apoi instituția pe care o conduce au anunțat că mai sunt circa 53% dintre angajații din învățământ în grevă generală.

Era vorba despre 15.000 de persoane care „au renunţat la grevă” dintre care peste 10.000 sunt cadre didactice, conform datelor prezentate.

Într-o analiză Edupedu.ro a scris despre cum Ligia Deca face o piruetă și începe să-i numere public pe profesorii și angajații care ies din grevă, deși chiar ea spunea, în conferința de presă de vineri, 2 iunie, că nu este treaba Ministerului Educației să comunice date despre participarea sau neparticiparea la greva generală, ci a federațiilor sindicale. Gestul său are mai multe implicații și explicații politice, detaliate în analiză.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Bravo ! Trageti si pt. colegii vostri nesimtiti, mult prea zgarciti pt. a considera, intelege si aprecia.

    Unora Sistemul le-a supt toata empatia … nu ca era multa, dar au ajuns niste roboti-terminator … Te dedici 40 de ani pt. niste semi-retardati si care-s roadele ?

    Educatia e Periculoasa pt. Status Qvo. Intr-adevar. O stia Papa Pius I-ul si-o stie si Warner de Liechtenstein.

    Cantau candva niste baieti mai medicamentosi(nu neaparat de pe la noi): ‘Sistemul te vrea Prost’, oare mai are careva dubii ?!

    Si a fi inteligent nu inseamna a munci pt. FAAGMicrosoft, a fi inteligent inseamna a le evita pe cat posibil, stiind raul pe care-l fac, divide et impera la nivel de neuron si a incerca de-a face diametral opusul, cu toate implicatiile.

  2. Desprinderea de mafie, terorism si saracie nu se poate face fara interventie exterioara.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.