Peste 5 milioane de noi milionari au apărut în 2020, în pofida pandemiei

Credit Suisse pixabay.com

Numărul milionarilor din întreaga lume a crescut anul trecut cu 5,2 milioane, în pofida faptului că pandemia a provocat o perturbare majoră a economiei mondiale, potrivit unui raport publicat marţi de grupul bancar elveţian Credit Suisse, informează EFE, preluată de Agerpres.

Creşterea preţului la case şi a burselor, graţie dobânzilor reduse şi măsurilor de stimulare introduse de guverne, a făcut ca bogaţii să devină şi mai bogaţi, în timp ce inegalitatea averilor s-a adâncit în 2020.

Credit Suisse estimează că, la finele lui 2020, erau aproximativ 56,1 milioane de persoane cu active de cel puţin un milion de dolari, în creştere cu aproape 10% comparativ cu sfârşitul lui 2019. SUA au fost responsabile pentru aproape o treime dintre cei 5,2 milioane de noi milionari apăruţi anul trecut la nivel mondial, în condiţiile în care numărul milionarilor americani a crescut cu 1,7 milioane, până la 22 de milioane. Urmează Germania, care a câştigat 633.000 de noi milionari. Marea Britanie, ocupanta locului şase în topul ţărilor cu cei mai mulţi milionari, a dobândit 258.000 de milionari şi în prezent are 2,5 milioane persoane cu active în valoare de peste un milion de dolari.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

De asemenea, alte 41.420 de persoane s-au alăturat în 2020 grupului celor ultra-înstăriţi, cei cu active în valoare de peste 50 de milioane de dolari. Numărul celor ultra-înstăriţi a crescut cu 24% comparativ cu 2019, ceea ce reprezintă cel mai rapid ritm de creştere anuală din ultimii 17 ani, până la un număr total de 215.030.

În total, avuţia mondială a urcat cu 7,4% în 2020, la 418.300 miliarde de dolari, în principal ca urmare a creşterilor înregistrate în SUA, Europa şi China, în timp ce avuţia totală a scăzut în America Latină şi India.

“Nu poate fi negat faptul că acţiunile luate de guverne şi băncile centrale pentru a sprijini persoanele şi firmele cel mai afectate de pandemie, precum şi prin reducerea dobânzilor, au evitat cu succes o criză globală. Reducerea nivelului dobânzilor de către băncile centrale a avut, probabil, cel mai mare impact. Acesta este motivul principal pentru care preţul acţiunilor şi preţul caselor a crescut, şi acestea s-au repercutat direct asupra avuţiei gospodăriilor”, a declarat directorul de investiţii de la Credit Suisse, Nannette Hechler.

Credit Suisse se aşteaptă la o nouă creştere cu 39% a avuţiei mondiale în următorii cinci ani, până la 583.000 de miliarde de dolari, în timp ce numărul milionarilor ar urma să urce cu aproape 50%, până la 84 de milioane.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: