Petrom, liderul pieței carburanților din România, a scumpit marți 08 iulie 2025 carburanții, fiind prima majorare a prețurilor din această lună.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Astfel, motorina standard s-a scumpit cu 4 bani pe litru, iar prețul benzinei  a rămas neschimbat.

În București, potrivit peco-online, la stațiile Petrom, benzina standard costă acum între 7,02 lei și 7,08 lei pe litru, iar motorina standard costă între 7,35 lei și 7,40 lei pe litru.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

La stația Petrom Vitan, monitorizată de Economedia, sunt afișate următoarele prețuri: 7,07 lei pentru benzina standard și 7,39 lei pentru motorina standard.

Precedenta modificare de preț a avut loc miercuri 02 iulie, când benzina standard s-a ieftinit cu 5 bani pe litru, iar prețul motorinei a rămas neschimbat.

De asemenea, luni, 30 iunie, prețurile benzinei standard și motorinei standard au scăzut cu câte 9 bani pe litru.

A fost prima reducere de preț după o serie de 6 scumpiri consecutive.  

Seria majorărilor de prețuri s-a încheiat sâmbătă, 21 iunie, când motorina s-a scumpit cu 9 bani pe litru, iar prețul benzinei standard a rămas neschimbat.

Vineri, 20 iunie, în cazul motorinei standard prețul a crescut cu 9 bani pe litru. Pentru benzina standard, scumpirea a fost de 3 bani pe litru. Miercuri după-amiază, 18 iunie, Petrom a scumpit motorina standard cu 9 bani pe litru și benzina standard cu 5 bani pe litru.

În plus, luni 16 iunie, motorina a mai crescut cu 5 bani pe litru.  Miercuri 11 iuniebenzina și motorina s-au scumpit cu câte 4 bani pe litru. De asemenea,joi 05 iunie, benzina și motorina de la Petrom s-au scumpit tot cu câte 4 bani pe litru. Asta după ce, luni, 02 iunie, a fost aplicată o ieftinire de 3 bani, atât pentru benzina standard, cât și pentru motorina standard.

În total, după aceste 6 majorări de prețuri, benzina s-a scumpit cu 21 bani, iar motorina cu 40 de bani.  

Cum evoluează cotațiile petrolului

Prețurile petrolului au scăzut marți, după ce au crescut cu aproape 2% în sesiunea anterioară, pe fondul evaluării de către investitori a noilor evoluții privind tarifele SUA și a creșterii mai mari decât se aștepta a producției OPEC+ pentru luna august, scrie Reuters.

Contractele futures pentru țițeiul Brent au scăzut cu 22 de cenți, sau 0,3%, la 69,36 dolari pe baril, la ora 03:30 GMT. Țițeiul West Texas Intermediate din SUA a scăzut cu 27 de cenți, sau 0,4%, la 67,66 dolari pe baril.

Alte semne ale creșterii cererii au fost observate în India, al treilea consumator mondial de petrol, datele guvernamentale indicând că în iunie consumul de combustibil  a fost cu 1,9% mai mare decât în urmă cu un an.

Sâmbătă, Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații săi, un grup cunoscut sub numele de OPEC+, au convenit să crească producția cu 548.000 de barili pe zi în august, depășind creșterile de 411.000 de barili pe zi pe care le-au făcut în ultimele trei luni.

Decizia elimină aproape toate reducerile voluntare de 2,2 milioane de barili pe zi pe care grupul le-a adoptat. Potrivit cinci surse familiarizate cu această chestiune, grupul urmează să aprobe o creștere de aproximativ 550.000 de barili pe zi pentru luna septembrie, când se va reuni pe 3 august, ceea ce ar anula toate reducerile.

Cu toate acestea, creșterile reale ale producției au fost până acum mai mici decât nivelurile anunțate, iar cea mai mare parte a aprovizionării a provenit din Arabia Saudită, au afirmat analiștii.