Piața SUV-urilor electrice din China, tot mai aglomerată/ Principalii actori sunt Tesla și BYD

model y Sursa foto: Tesla

China reprezintă zona zero pentru războiul preţurilor la vehiculele electrice, iar teatrul de operaţiuni se uită spre SUV-urile electrice, cel mai mare segment al pieţei, dominat de Tesla Inc şi BYD, transmite Reuters.

Piaţa, în care sunt peste 90 de modele, devine şi mai aglomerată, cel puţin 20 de noi modele, atât ale brandurilor din China cât şi din străinătate fiind lansate în aprilie, ceea ce afectează marjele de profit şi preţurile pe piaţa internă şi stimulează exporturile, apreciază analiştii şi directorii din industria auto.

Producătorii de vehicule electrice din China au urmat exemplul Tesla şi au redus preţurile SUV-urilor electrice, canibalizând vânzările de automobile echipate cu motoare pe combustie, în condiţiile în care diferenţa de preţ între tehnologii se reduce, susţin analiştii.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Tendinţa se extinde peste hotare, prin majorarea exporturilor de SUV-uri electrice produse în China.

“Vedem o mulţime de exporturi chineze, pe fondul pieţei ultra-competitive din China. Va fi de fapt o supapă de eliberare a presiunii”, a afirmat Tu Le, de la firma chineză de consultanţă Sino Auto Insights.

Piaţa pentru SUV-urile electrice a crescut spectaculos în China în ultimul deceniu şi acum reprezintă aproape 40% din toate maşinile vândute, fiind 400 de modele de SUV-uri, cu toate tipurile de combustibili.

Anul trecut, au fost vândute pe piaţa chineză aproape tot atâtea SUV-uri câte maşini din toate categoriile s-au vândut în Europa, sau peste 11 milioane.

Popularitatea SUV-urilor electrice a explodat de când Tesla a produs şi a livrat în China Model Y, în urmă cu doi ani, acestea devenind unul din segmentele cu cea mai rapidă creştere pe piaţa chineză.

Producători auto de top, ca Volkswagen, BMW şi Toyota, se bazează pe noile SUV-uri electrice pentru a-şi majora vânzările în China, cea mai mare piaţă auto din lume.

Producătorii chinezi de vehicule electrice Xpeng şi Nio au şase modele de SUV-uri, dar există şi companii de stat care fac doar modele electrice, cum ar fi brandul Aion de la GAC.

Ele concurează cu cele 93 de modele de SUV-uri electrice existente, pe o piaţă unde s-au înregistrat anul trecut vânzări de 1,5 milioane de unităţi, principalele 10 branduri reprezentând 84% din vânzări, se arată în analiza Reuters pe baza datelor CAAM – Asociaţia Producătorilor Auto din China.

Erau 76 SUV-uri electrice în 2020, înainte ca Tesla să înceapă producerea maşinilor Model Y în China, vânzările medii anuale fiind de doar 3.000 unităţi.

În pofida recentelor creşteri minore de preţuri, Model Y al Tesla încă este cu 20% mai ieftin în China decât era în octombrie 2022, când producătorul auto american se confrunta cu majorarea stocurilor.

Xpeng, Leapmotor şi alţii au venit cu propriile discounturi, în timp ce BYD oferă un discount de 1.000 de dolari la SUV-ul Song Plus, cel mai bine vândut.

Cei care refuză să reducă preţurile modelelor existente pentru a proteja valoarea brandului au ales în schimb să ofere preţuri de pornire mai mici decât se estima pentru noile modele, alături de o autonomie mai mare şi dispozitive de conducere autonomă.

Realitatea este “brutală” pentru principalii producători auto străini, care au ţintit piaţa de masă cu SUV-uri sub 40.000 de dolari, cum ar fi Ford, a explicat Tu Le, de la Sino Auto Insights.

Şeful Ford, Jim Farley, a recunoscut concurenţa intensă de pe piaţa SUV-urilor electrice ca un factor care a stimulat majorarea exporturilor auto chineze.

“De aceea ne vom concentra pe piaţa europeană. Europa este o piaţă de export premium, toţi producătorii sunt acolo”, a declarat Farley în aprilie, după o călătorie în China.

De asemenea, Ford va restructura operaţiunile sale din China a anunţat săptămâna trecută Farley.

Deja Tesla şi Renault au început să-şi exporte masiv SUV-urile electrice produse în China către Europa, producătorii chinezi de vehicule electrice au propriile lor planuri privind majorarea livrărilor în Europa. 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: