Poduri noi peste Prut: Ministerul Transporturilor a publicat indicatorii tehnico-economici pentru Podul de la Ungheni, parte a Autostrăzii „Unirii” A8. Primul pod cu 4 benzi între România și Republica Moldova costă 160 de milioane lei, fonduri europene

Pod Prut Ungheni A 8 Sursa Andrei Spânu

Ministerul Transporturilor a publicat Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai Podului peste Prut de la Ungheni, obiectiv de investiții la frontiera cu Republica Moldova care face parte din proiectul Autostrăzii Unirii – A8. Podul va fi construit de Compania de Drumuri din România (CNAIR) cu finanțare europeană din Programul CEF – Connecting Europe Facility, iar valoarea totală a proiectului este de aproape 200 de milioane lei, cu o valoare de 162 de milioane lei pentru lucrări.

Primul pod peste Prut dintre România și Republica Moldova proiectat la 4 benzi va avea o lungime de 260 de metri, iar durata execuției este stabilită la 24 de luni, potrivit Notei de Fundamentare.

„Proiectul are ca scop crearea unei căi de comunicație modernă cu implicații în dezvoltarea regională a zonei, în fluidizarea traficului, creșterea siguranței utilizatorilor, micșorarea timpilor de parcurs, scăderea poluării la toate nivelurile în zonele tranzitate în prezent și care scurtează legăturile rutiere cu Republica Moldova, Ucraina și Rusia. Podul peste râul Prut la Ungheni va realiza legătura între Autostrada lași – Ungheni și zona de frontieră cu Republica Moldova. Cooperarea transfrontalieră la granița externă a UE reprezintă una dintre prioritățile Uniunii Europene în perioada de programare 2014-2020, unul dintre obiectivele strategice ale instrumentului European de Vecinătate (ENI – European Neighbourhood Instrument) fiind promovarea unor condiții mai bune pentru asigurarea mobilității persoanelor, bunurilor și capitalului. Podul peste Prut este amplasat în regiunea transfrontalieră România – Republica Moldova. Pe teritoriul României amenajările pentru drum și pod sunt amplasate în extravilanul comunei Golăiești, județul lași, iar pe teritoriul Moldovei obiectivul se va conecta cu varianta de ocolire a  orașului Ungheni din raionul Ungheni. Podul peste Prut va contribui la dezvoltarea conexiunilor rutiere cu Republica Moldova contribuind, de asemenea, la conectivitatea Republicii Moldova la rețeaua europeană de transport TEN-T. Soluția tehnică constă în realizarea a două poduri paralele cu tablier mixt oțel-beton, gindă continuă cu înălțime variabilă (un pod pentru fiecare sens de circulație). Lucrarea de artă va avea schema statică de grindă continuă cu trei deschideri de 70,00 m + 100,00 m + 70,00 m și lungimea totală de 261,20 m”, arată Proiectul de Hotărâre de Guvern.

Podul peste Prut de la Ungheni pe care România îl va construi la frontiera cu Republica Moldova urmează să fie conectat cu un Drum Județean (DJ 249) pe care CNAIR îl va moderniza și îl va ridica la profil de Drum Național, aceasta fiind soluția pentru ca podul să nu rămână „muzeu” în lipsa conexiunii cu Autostrada Unirii – A8, anunța în ianuarie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Podul de la Ungheni (care include și vama rutieră) poate fi terminat în 2025-2026, înainte de secțiunea de Autostradă Târgu Neamț – Iași – Ungheni, mult întârziată în etapa studiului de fezabilitate, iar conexiunea cu Drumul Județean este singura soluție pentru ca Podul să poată fi pus în circulație, a explicat Grindeanu.

Amenajarea Punctului de Frontieră: 

Platforme aferente punctului de frontieră. S-a proiectat un punct de trecere vamal care corespunde traficului rutier de perspectivă. Acesta se desfașoară pe o lungime de cca. 540 m și este prevăzut cu zonă de parcare și cântar pentru autovehiculele de transport marfă, parcări pentru autoturisme și cladire administrativă. Accesul în/din țara se va face pe câte șapte benzi pentru fiecare sens de circulație (două benzi pentru autobuz/autocar/microbuz cu lățimea de 5 m fiecare, trei benzi pentru autoturisme cu lățimea de 3,50 m fiecare și două benzi pentru tiruri cu lățimea de 5 m fiecare).

Sens România – Moldova. Înainte de punctul control de trecere a frontierei s-au proiectat parcări astfel:

  1. Parcare destinată clădirilor administrative (32,50 m x 15,50 m) – 23 locuri pentru autoturisme (dimensiune 2,50 m x 5,00 m);
  2. Parcare autoturisme și autocamioane

– 10 locuri pentru autovehicule mari (dimensiune 4,00 m x 16,50 m)

– 13 locuri pentru autoturisme (dimensiune 3,00 m x 5,50 m)

Înainte de punctul control de trecere a frontierei se vor monta două cântare auto cu dimensiunile 27,00 m x 4,50 m fiecare. După trecerea prin punctul de control s-a proiectat un spațiu închis, destinat verificării autoturismelor, cu 3 locuri de parcare (cu dimensiunile de 3,00 m x 5,00 m) și un spațiu destinat verificării tirurilor cu 4 locuri de parcare (cu dimensiunile de 4,00 m x 16,50 m, cu posibilitate de depozitare) și spațiu pentru scanarea tirurilor (Roboscan). Sensurile de mers sunt despărțite de un parapete New Jersey și un gard de plasă, iar după trecerea punctului frontierei, se prevede un spațiu de întoarcere în lungime de 20,00 m. Pentru tranzitul pietonilor prin punctul de trecere a frontierei s-a proiectat un trotuar pietonal în lațime de 2,50 m.

Următorul pod peste Prut cu patru benzi este cel de la Albița (pod nou).

Sursa Andrei Spânu

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *