New Delhi, India / Sursa foto: Pexels
Politicienii și factorii de decizie politică din întreaga lume au o preocupare comună: cum să își îmbogățească țările. Problema este că drumul spre prosperitate pare din ce în ce mai descurajant, scrie The Economist. Economia globală se schimbă, pe măsură ce apar noi tehnologii ecologice și relațiile comerciale se fragmentează. În țările care sunt deja bogate, statul, după decenii de retorică a pieței libere, a revenit în forță. Guvernele cheltuiesc sute de miliarde de euro pentru a oferi ajutoare financiare industriilor pe care le consideră importante din punct de vedere strategic.
În fața acestei situații, ideile de creștere ale multor țări în curs de dezvoltare sunt uimitor de ambițioase. India și Indonezia speră să devină țări cu venituri ridicate în 25 de ani. Muhammad bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite, dorește să își diversifice și să își dezvolte economia la fel de rapid. În mod îmbucurător, astfel de planuri sunt mai orientate spre exterior decât multe strategii de dezvoltare din vechime. Dar ele conțin și capcane.
În multe privințe, țările în curs de dezvoltare aleg să mizeze pe globalizare. Indonezia dorește să joace un rol mai important în lanțurile de aprovizionare ecologice. Aceasta caută să facă totul, de la extragerea și rafinarea nichelului, până la construirea vehiculelor electrice care funcționează cu acesta. Apoi dorește să exporte produsele finite în restul lumii. Țările din Golf doresc să devină centre atractive pentru afacerile globale și se deschid către fluxurile de persoane, mărfuri și bani. Narendra Modi are în vedere India ca producător de înaltă tehnologie pentru întreaga lume, producând microcipuri și smartphone-uri.
Aceasta este o schimbare binevenită. În urmă cu mai puțin de 50 de ani, India a sperat să se dezvolte închizându-se în afara economiei globale. S-a dovedit a fi o abordare care a eșuat lamentabil. Unii încă mai sugerează că cererea internă a Indiei ar putea susține creșterea acesteia.
Dar deservirea piețelor externe joacă un rol vital în dezvoltare. Menține firmele oneste, obligându-le să concureze pe piețe pe care guvernele lor nu le controlează. Le permite să atingă cea mai mare scară posibilă. Iar clienții străini pot învăța firmele cum să îi servească mai bine. În Asia de Est, performanța la export a fost, de asemenea, un criteriu util pentru factorii de decizie politică, deoarece a dezvăluit ce industrii meritau să fie susținute în continuare.
Cu toate acestea, strategiile de dezvoltare actuale prezintă și pericole. În multe țări, guvernele riscă să denatureze economia în numele dezvoltării acesteia. Avalanșa de politici industriale din Arabia Saudită, plătite în principal sub formă de ajutoare din Fondul de investiții publice, depășește chiar și cheltuielile din Legea americană de reducere a inflației. Pentru a ajuta exportatorii să se dezvolte, India încearcă să își îngrădească producătorii de înaltă tehnologie în spatele unor tarife și subvenții. Pariul total al Indoneziei pe nichel o expune periculos, în cazul în care alte chimicale pentru baterii ar prevala.
Noul zel al lumii bogate pentru protecționism ar putea face ca țările mai sărace să fie tentate să îi urmeze exemplul. Cu toate acestea, inundațiile de bani și adăpostul față de concurența străină fac imposibil de știut dacă pariurile de dezvoltare ale unui guvern dau roade. Un pariu pe o tehnologie ar putea da greș dacă apar altele.
Unele părți ale lumii în curs de dezvoltare au plătit scump pentru a învăța aceste lecții. În cea mai mare parte a anilor 1960, factorii de decizie politică din Africa au avut aceleași idei ca și cei din Asia de Est, iar continentul a crescut la fel de repede, până când, între 1975 și 1985, alegerea unor campioni nepotriviți a făcut ca acesta să lâncezească. În prezent, este cea mai săracă regiune din lume.
Alegerea câștigătorilor este, de asemenea, mai dificilă decât era acum 60 de ani. Atunci, alegerea era legată de ce formă de producție să fie promovată. Forța de muncă ieftină și abundentă a oferit țărilor sărace un avantaj. Industria manufacturieră era singurul sector în care țările sărace se îmbunătățeau mai repede decât țările bogate.
Astăzi, însă, fabricile au devenit mai intensive în capital. Deși industria prelucrătoare oferă încă o modalitate de a crește productivitatea unei țări, este mai puțin sigur că va deveni avantajul comparativ al unei țări sărace. Acest lucru face și mai dificil pentru factorii de decizie politică să identifice o industrie bună în care să își plaseze pariurile. În loc să joace cu banii publici, ar fi mai bine ca aceștia să nu-i pună pe masă.
La urma urmei, există o mulțime de alte lucruri valoroase pe care să îi cheltuiască. Statul are un rol vital în furnizarea de bunuri publice, investind în infrastructură pentru a uni regiunile între ele sau în educație pentru a spori competențele lucrătorilor. Acest lucru ar putea totuși să favorizeze anumite industrii în detrimentul altora. Dar, dacă economiile rămân deschise, atunci acestea vor experimenta cel puțin disciplinele și beneficiile comerțului.
Viziunea 2050
Miza este mare. În țările în curs de dezvoltare trăiesc peste 6 miliarde de oameni și unele dintre cele mai fragile democrații. O creștere greșită ar face ca aceste locuri să rămână mai sărace pentru mai mult timp. Aceasta ar fi nu doar o tragedie umană, ci și o potențială sursă de instabilitate politică. Pentru a evita acest lucru, țările în curs de dezvoltare trebuie să fie îndrăznețe și să reziste impulsului de a construi ziduri în jurul lor.