Prețurile la carburanți. Joi dimineață – prețuri sub 10 lei, unele benzinării au trecut pragul de 8 lei per litru de benzină standard / Cele mai mari prețuri, la lanțul MOL

benzinarie Sursa foto Pixabay (1)

Benzinăriile din București vând carburanți, joi dimineață, cu circa 7,5-8,5 lei litrul de benzină și câteva cu peste 9 lei litrul de motorină, însă nu există benzinării care să fi trecut de 10 lei pe litru, după cum avertizau zvonurile care au circulat miercuri pe rețelele de socializare și au dus la o isterie care a făcut sute de șoferi din toată țara să stea la cozi să alimenteze.

Cele mai mici prețuri la benzină se găsesc la benzinăriile Lukoil, care vând benzină cu circa 7,5 lei pe litru, în creștere cu doar câțiva bani față de zilele trecute când, datorită unui preț în creștere la petrol, benzina a depășit pragul de 7 lei litru.

Benzinăriile Petrom vând benzină ușor sub 8 lei litrul, în timp unele benzinării OMV deja au trecut acest prag și vând chiar cu 8,2 lei.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Cea mai scumpă benzină este în prezent la Mol, care încă de miercuri seară a dus litrul de benzină la 8,5 lei, pe seama unor probleme la o rafinărie din Ungaria și a restricționării cantității vândute în această țară, după ce Guvernul Orban a impus o plafonare a prețurilor.

În ceea ce privește motorina standard, tot Lukoil vinde cel mai ieftin, cu circa 7,7 lei litrul. Majoritatea benzinăriilor Petrom stau sub pragul de 8 lei cu un preț de 7,99 lei. OMV Petrom vinde cu circa 8,2-8,3 lei litrul de motorină, în timp ce Mol a depășit pragul de 9 lei.

Reamintim că miercuri seară în mai multe benzinării din țară și din Capitală s-au înregistrat cozi, potrivit reporterilor G4Media. Șoferii au vrut să își facă plinul autoturismului, iar unul dintre declanșatorii aglomerațiilor de la benzinării a fost un zvon neconfirmat, publicat de unele televiziuni de știri și site-uri media, că în această noapte prețul ar urma să urce la 9 sau chiar 10 lei pe litrul de carburant.

Informația nu a fost confirmată de autorități, însă a fost alimentată de discuțiile de pe canalele de socializare ale unor grupuri de transportatori, care s-au rostogolit și au ajuns la oameni.

Panica a fost alimentată și de faptul că unele publicații au anunțat că benzina a ajuns la 15 lei litrul, deși era vorba despre un sortiment de benzină pentru mașini de curse, nu de benzina standard.

În plus, potrivit Agerpres, din cauza unor probleme la o rafinărie din Ungaria, MOL înregistrează un deficit de carburanţi pe piaţa din România. Compania a scumpit, deja, carburanţii pentru flotele de transportatori la peste 10 lei pe litrul de motorină. De altfel, Mol era singurul lanț de benzinării care practica miercuri seară un preț de peste 8-8,5 lei per litru de benzină, în București.

Miercuri seară, în jurul orei 18.00, prețurile la benzina 95 erau cuprinse în intervalul 7-8 lei în toate benzinăriile din București, potrivit site-ului oficial al Consiliului Concurenței, MonitorulPreturilor.ro.

PREȚURILE LA CARBURANȚI POT FI CONSULTATE (LIVE) AICI – Prețurile pe site se actualizează la 15 minute distanță de orice actualizare operată în benzinării, potrivit Consiliului Concurenței.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat miercuri seară, la Digi24, că isteria creșterii prețurilor la carburanți a pornit de la o benzinărie MOL din Beiuș și că autoritățile investighează cauzele care au stat la baza rostogolirii informației care a produs panică. Popescu a mai spus că a discutat cu marii producători OMV Petrom și Rompetrol care l-au asigurat că este exclus ca România să rămână fără stocuri sau să existe o explozie a prețurilor.

Fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu a declarat, miercuri, la emisiunea Talk News de la Profit TV, că un preţ de 11 lei la pompă este nejustificat, iar autorităţile ar trebui să clarifice dacă este o tentativă de manipulare a pieţei, iar companiile să se comporte cu respect faţă de consumatori, pentru că războiul produce nişte consecinţe, dar „nimeni nu ar trebui să încerce să profite de pe urma acestei nenorociri”, scrie News.ro.

Bulgaria a trecut săptămâna trecută printr-o isterie a prețurilor la carburanți similară cu situația care are loc miercuri în România. Cozi de zeci de mașini s-au format la benzinăriile din țară, după speculații pe rețelele de socializare cu privire la creșteri uriașe de prețuri așteptate în zilele următoare, scriu Novinite și agenția de știri din Bulgaria, BTA. La o zi distanță, cozile nu mai existau, iar prețurile erau normale, de 3 leva pe litru.

Preţurile petrolului au scăzut miercuri cu până la 17%, după informaţiile din presă potrivit cărora Emiratele Arabe Unite şi Irak, membre ale OPEC, au declarat că vor sprijini creşterea producţiei. O scădere a prețurilor la petrol se reflectă de obicei în prețurile la pompă, în viitorul apropiat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Am ajuns vai de noi., cu asemenea oameni in fruntea statului…..ALOOO DOMNU MINISTRU suntem in economia de piata…agentul economic poate avea un adaos si de 1000 la suta..daca considera. Atata timp cat isi plateste taxele si impozitele Controalele nu au nici un efect…praf in ochii populatiei.
    Gasiti metode democratice de a stopa cresterea preturilor….Vorbiti cu economistii cu specialistii…sau nu i mai veti nici pe astia….daca nu angajati oameni care stiu cum se guverneaza… NU STII NU STII … NIMENI NU LE STIE PE TOATE… dar daca nu stii angajeaza pe altul care stie sa te invete economie….nu sunt specialisti la GUVERN schimba i!

  2. Gata, au venit vremurile anarhiei. Poporu-i orb si e condus de diavoli cu interese obscure. Nu au nicio legatura cu neamul romanesc. Asta ptr ca nu au sange de romani ci de iude. Si asa cum le spune si numele, vor sfarsi amar. Pan’ atunci poporul sa se trezeasca, sa isi dea jos masca de pe fata (ochi) si sa vada Adevarul.
    Saptamana aceasta in bisericile ortodoxe s-a citit Canonul cel Mare de pocainta in care fiecare se regaseste. Fiecare om care isi asculta constiinta. Cei din umbra mortii sa se trezeasca si sa vada Lumina! Ca numai Hristos e. Ptr ca El me-a rascumparat cu pretul sangelui Sau. Of suflete, incotro te duci? La coada la statiile de alimentare ale pamantului sau in Rai cu Domnul ???

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.