Primăria Sibiu vrea extinderea activităților în mai multe zone: Centrul istoric suferă din cauza „supraaglomerării” și „comercializării excesive” a celor două piețe centrale, spune administrația locală

Zona centrala Sibiu eveniment targ de Paste Sursa foto: Primăria Sibiu/ Facebook

Centrul istoric suferă din cauza „supraaglomerării” și „comercializării excesive” a celor două piețe centrale, a dezechilibrului dintre conservare și modernizare, precum și din cauza lipsei unor soluții de mobilitate sustenabilă. Aceasta este concluzia administrației locale, care a scos la licitație realizarea unui studiu privind resistematizarea și optimizarea utilizării spațiului public în centrul istoric al municipiului Sibiu, informează publicația locală Turnul Sfatului. Pentru stimularea turismului, se dorește încurajarea extinderii activităților economice și a evenimentelor în întreg arealul central, anularea discrepanțelor dintre „zonele dezvoltate economic și zonele abandonate”, cu reglementarea zonelor dedicate pentru terase, a aspectului vizual, a tipurilor de activități comerciale permise, precum și crearea de noi zone verzi, „cu păstrarea unui echilibru între turism și viața locală”.

„Acest studiu va reprezenta baza actualizării politicilor locale de ocupare a domeniului public în Sibiu,” se arată în caietul de sarcini pregătit de Primăria Sibiu, aferent licitației cu încredințare directă. 267.000 de lei este valoarea estimată a contractului, la care ofertant este UNITH2B, o firmă de arhitectură din București.

„Prin intervenții planificate și sustenabile se urmărește transformarea zonelor dezavantajate, neatractive sau deteriorate în spații funcționale, atrăgătoare și cu o utilizare mai eficientă a resurselor. Acest proces poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții în oraș, contribuind la crearea unor comunități mai vibrante și sustenabile,” se arată în documentația studiată de Turnul Sfatului.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Durata estimată pentru realizarea studiului este de 4 luni, cu etape de analiză, consultare și implementare a soluțiilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Discrepanțe între zonele dezvoltate economic și zonele abandonate”

„Centrul Vechi rămâne o zonă cu potențial neexploatat din punct de vedere economic și prezintă, într-un areal mic, discrepanțe între zonele dezvoltate economic și zonele abandonate, între zonele de interes și vizitate continuu și zonele frecventate exlusiv de rezidenți,” spun reprezentanții Primăriei Sibiu, care consideră că, pentru palierul economic, obiectivul principal avut în vedere pentru centrul istoric este diversificarea activităților și încurajarea distribuției lor în tot arealul central.

„Un obiectiv nou pe care îl propunem este diversificarea ofertei turistice și culturale prin folosirea de noi spații, propunerea de noi trasee și de noi activități care să includă întreaga zonă din intra-muros,” se arată în documentația aferentă licitației.

În justificarea necesității extinderii zonei turistice, reprezentanții primăriei vorbesc despre „supraaglomerarea din Piața Mare și Piața Mică”, mai ales în perioada sezonului turistic sau în timpul evenimentelor majore. „Acest lucru poate duce la dificultăți de accesibilitate, aglomerație și disconfort pentru localnici și turiști. Uneori, trotuarele sunt îngustate de terase și panouri publicitare, limitând astfel circulația pietonală”.

Articolul integral AICI

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.