Un producător chinez de automobile electrice a finalizat pregătirile pentru o investiţie în provincia Samsun din nordul Turciei şi în scurt timp va pune fundaţia pentru o uzină de asamblate, a declarat luni preşedintele Turciei, Tayyip Erdogan, fără a dezvălui identitatea companiei, transmite Reuters, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Cu toate acestea, la mijlocul acestei luni, ministrul turc al Industriei şi Tehnologiei, Mehmet Fatih Kacir, a dezvăluit că se poartă discuţii cu producătorul chinez Chery cu privire la construirea unei facilităţi de producţie în provincia Samsun, de pe litoralul Mării Negre. “Ne aşteptăm ca uzina planificată de Chery să aibă o capacitate similară cu cea a BYD. Din punct de vedere al volumului investiţiilor, va fi de asemenea apropiată de cea a BYD”, a spus Mehmet Fatih Kacir, într-un interviu pentru postul de televiziune CNN Turk.

În luna iulie a anului trecut, producătorul chinez de automobile electrice BYD a anunţat un acord în valoare de un miliard de dolari vizând construirea unei uzine şi a unui centru de cercetare&dezvoltare în provincia Manisa, din vestul Turciei. Studiul de impact asupra mediului pentru uzina BYD a fost finalizat iar investiţia a demarat, a precizat Kacir, adăugând că au fost purtate discuţii şi cu producătorii BYD, MG, Chery şi Zeeker.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA