Producţia de energie din surse regenerabile a Germaniei a crescut în 2022, dar încă este sub plafonul necesar pentru a atinge ţinta de a genera 80% din electricitate din regenerabile, până în 2030, a anunţat luni Agenţia pentru Mediu, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Energia regenerabilă ar urma să reprezinte 46% din consumul de energie electrică anul acesta, în creştere faţă de un nivel de 41% în urmă cu un an, se arată în raportul anual al organizaţiei.

Anul trecut, au fost generaţi aproximativ 256 TWh (terawatt-oră), în special din energie solară şi eoliană, o creştere anuală de 9%, dar sub obiectivul de 269 TWh pentru un an, în vederea atingerii ţintei de aproximativ 600 TWh până în 2030, informează Agenţia pentru Mediu.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

“Evoluţia decisivă pentru o expansiune cu succes a energiei din surse regenerabile trebuie rapid stabilită”, a afirmat Dirk Messner, preşedintele instituţiei.

Având obiectivul de a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2045, Berlinul şi-a majorat anul acesta ţinta privind energia regenerabilă şi a adoptat câteva reglementări menite să atenueze restricţiile şi să accelereze investiţiile în energiile din surse regenerabile, susţinând că expansiunea este “de interes public”. Cea mai mare economie europeană încearcă diverse metode pentru a compensa scăderea livrărilor de gaze ruseşti, după ce Moscova a invadat Ucraina.

Anul acesta, vântul a generat în total 128 TWh (terawatt-oră), 103 TWH fiind de la turbine eoliene terestre, dar producţia nu a ajuns la precedenta valoare de vârf din 2020 deoarece au fost prea puţine instalaţii eoliene noi, informează Agenţia pentru Mediu.

Doar 0,8% din teritoriul Germaniei este în prezent desemnat pentru energie eoliană terestră, dar autorităţile au stabilit recent suprafaţa minimă care trebuie alocată de fiecare din cele 16 landuri pentru parcurile eoliene.

Generarea de energie din instalaţii fotovoltaice a urcat în ritm anual cu 23% în 2022, la 61 TWh, datorită vremii calde în vară şi a amplasării de noi instalaţii, se arată în raportul organizaţiei.