Deputatul USR Alexandru Dimitriu, membru al Comisiei juridice din Camera Deputaților, a depus o inițiativă legislativă pentru simplificarea procedurii de convocare a adunării generale a acționarilor (AGA), care are ca scop inclusiv degrevarea instanțelor de judecată.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Acum, dacă ai doi acționari, unul cu 90% și altul cu 10 %, iar acționarul majoritar vrea să schimbe administratorii, el trebuie să le ceară acestora să convoace AGA. Dacă aceștia nu convoacă AGA, singura variantă este să se ducă în instanță și să ceară instanței să fie autorizați să convoace AGA. Prin proiect îmi doresc îndepărtarea acestor bariere anormale puse în calea exercitării voinței acționarilor și asociaților. Vreau să elimin formalitățile lipsite de sens și să degrevez rolul instanțelor de judecată, care sunt și așa supraaglomerate”, declară deputatul Alexandru Dimitriu.

Legea în vigoare obligă ca, în ipoteza în care acționarii sau asociații își doresc să fie convocate adunări generale, aceștia să facă o solicitare către organele de conducere. Or, practica a arătat că sunt numeroase situații – inclusiv în cazul companiilor la care statul este acționar majoritar – în care conducerea refuză solicitarea acționarilor. În astfel de cazuri, acționarii sunt nevoiți să se adreseze instanței de judecată pentru convocarea adunării generale.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

„Este absurd ca voința acționarilor sau asociaților să poată fi înfrânată de faptul că o structură de conducere nu dorește să o pună în practică. Acum, așa cum am văzut în cazul SALROM, acționarul majoritar trebuie să dea în judecată structura de conducere pentru obligația de a face. Această aberație trebuie oprită și asta face acest proiect de lege”, explică ministrul USR al Economiei, Radu Miruță.

Proiectul USR simplifică procedura de convocare a AGA, permițând acționarilor ce reprezintă, individual sau împreună, cel puţin 30% din capitalul social să convoace adunarea acționarilor. În această situaţie, dacă președintele CA, respectiv președintele directoratului lipsește sau refuză să prezideze adunarea acționarilor, aceasta va fi prezidată de acționarul, respectiv reprezentantul acționarului care a convocat adunarea acționarilor.

În aceeași idee, asociații reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 50% din capitalul social vor putea convoca adunarea asociaților. În această situaţie, dacă administratorul lipsește sau refuză să prezideze adunarea asociaților, aceasta va fi prezidată de asociatul, respectiv reprezentantul asociatului care a convocat adunarea asociaților.