Proiectarea Autostrăzii Ploieşti – Braşov, blocată din toamnă. CNAIR tolerează situaţia pentru că preşedintele Companiei de Drumuri este fostul director al firmei de proiectare

DN1 Valea Prahovei, Ploiesti, Brasov Sursa foto: Imagini din dronă, CNAIR

Proiectarea Autostrăzii de pe Valea Prahovei este blocată de trei luni, deşi în toamnă exista un calendar cu termene clare pentru parcurgerea unor etape ale contractului de proiectare, susţine fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă în mandatul căruia a fost semnat cu Consitrans contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate.

Întârzierea ar fi „tolerată” chiar de la vârful Companiei de Drumuri, actualul preşedinte CA al CNAIR, Bogdan Pascu, fiind fost director al firmei de proiectare.

Traseul final nu este stabilit şi aprobat conform graficului de proiect. „PROIECTAREA AUTOSTRĂZII PLOIEȘTI-COMARNIC-BRAȘOV, BLOCATĂ De 3 luni nu se mai întâmplă nimic pe acest proiect, pentru care am semnat contractul de proiectare în februarie. În 2021 trebuia să avem (cf. calendar contractual) traseul final aprobat și bătut în cuie, bazat pe cele două analize multi-criteriale faza 1 și faza 2. În plus, și investigațiile de teren preliminare realizate deja. Nici măcar primul livrabil, analiza variantelor de traseu faza 1 (AMC1), nu a fost îndeplinit, deși când am plecat de la minister era programat pentru 14 septembrie. Cât am fost la minister, contractorii erau ținuți din scurt, cu termene urmărite și ședințe de progres. Acum, pare că consultantul Consitrans își face de cap și e lăsat să ignore responsabilitățile contractuale. Să aibă legătură asta cu numirea de către PNL ca președinte al Consiliului de administrație al CNAIR a omului lui Dan Voiculescu, chiar fostul director general timp de 6 ani al firmei Consitrans?”, a scris Drulă. Autostrada Ploieşti-Braşov este şi singurul proiect cu site dedicat, însă informaţiile nu au mai fost actualizate din 30 august.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Situaţia Autostrăzii Ploieşti – Braşov ar trebuie să fie şi în vizorul ministrului Grindeanu, care se plimbă pe şantiere, mai spune fostul ministru al Transporturilor: „Dle. Grindeanu, poate între două interviuri și trei plimbări pe șantiere, vă ocupați puțin și de proiectele mari de investiții.

Mai ales că despre autostrada Ploiești-Brașov v-am întrebat la audieri și v-ați luat un angajament”.

Contractul pentru documentaţia tehnică a Autostrăzii de pe Valea Prahovei a fost semnat în februarie 2021, în mandatul lui Drulă pentru o ofertă de 46 milioane lei.

Durata de realizare a serviciilor de proiectare este:

  • 30 de luni pentru Revizuirea/Completarea Studiului de Fezabilitate;
  • 6 luni pentru realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC);
  • 6 luni pentru Elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE).

Studiul de Fezabilitate va cuprinde o analiză multicriterială a variantelor de traseu, un studiu de trafic pentru o perioadă de perspectivă de 30 de ani și investigații de teren (geotehnice, hidrologice, topografice, arheologice etc). Contractul va cuprinde și o evaluare a impactului asupra mediului, o analiză cost-beneficiu și realizarea unui model financiar al proiectului, a precizat CNAIR.

Autostrada Ploieşti – Braşov ocupă locul 2 în topul proiectelor de infrastructură după prioritizare, prima fiind Autostrada de pe Valea Oltului.

Compania Consitrans este şi proiectantul primelor trei loturi ale Autostrăzii A7 Ploieşti – Paşcani, a segmentului Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni de pe A8 Autostrada Unirii şi a Autostrăzii Făgăraş – Sibiu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: