Deficitul bugetar, care este unul mare, pare să fie şi mai mare în realitate, pentru că veniturile au fost supraestimate şi cheltuielile au fost subestimate, a declarat, joi, Eugen Rădulescu, director, Direcţia stabilitate financiară, Banca Naţională a României, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Principala cauză a deficitului extern îl reprezintă, după părerea mea, deficitul public. Avem un deficit public care încă înainte de pandemie ne dusese în situaţia de infringement. Numai faptul că a existat pandemia a făcut ca procedura de infringement să fie oprită. Dar situaţia rămâne în continuare deosebit de critică şi în momentul de faţă vedeţi că discuţiile în plan politic sunt legate tocmai de faptul că deficitul bugetar, care şi aşa este foarte mare, de fapt, pare să fie şi mai mare în realitate, pentru că veniturile au fost supraestimate şi cheltuielile au fost subestimate în bugetul care este în momentul de faţă în aplicare”, a spus Eugen Rădulescu, la conferinţa cu tema “Finanţarea României”, organizată de Oxygen Events.

El a afirmat că este un moment foarte complex cel prin care trecem în momentul de faţă, iar în acest joc intervine şi Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care reprezintă “cea mai extraordinară gură de oxigen pe care România ar putea să o aibă”.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Eugen Rădulescu a declarat că este vorba despre sume uluitor de mari care ar putea să fie atrase în circuitul economic naţional, dar şi despre măsuri care sunt prevăzute în acest program şi care ar avea în vedere restabilirea echilibrelor macroeconomice care nu stau deloc bine.

“Ori aici este nevoie de foarte multă voinţă politică, întrucât măsurile care trebuie adoptate nu sunt nici populare şi nici uşor de adoptat. Deşi aş putea să spun că unele dintre măsurile care sunt greu de adoptat ar fi foarte populare, cum ar fi, de exemplu, reducerea, dacă nu chiar eliminarea completă, după părerea mea, a pensiilor speciale. În orice caz, reducerea poverii pe care ele o reprezintă şi care iată că reprezintă deja un mare semn de întrebare chiar în momentul de faţă când vorbim, întrucât modul în care au fost modificate legile este de mai degrabă cosmetic decât fundamental”, a afirmat Eugen Rădulescu.

Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, execuţia bugetului general consolidat pe anul 2022 s-a încheiat cu un deficit de 81,01 miliarde de lei, respectiv 5,68% din Produsul Intern Brut, sub ţinta de 5,74% din PIB stabilită la rectificarea din noiembrie 2022. Pentru acest an este prevăzut un deficit bugetar de 4,4% din PIB.