Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene: Modificarea PNRR presupune o reluare a întregului traseu / Decizia CJUE trebuie aplicată imediat de toate instanţele naţionale

Iulia Ramona Chiriac Reprezentanța Comisiei Europene Sursa foto: MAE

Ramona Chiriac, șefa Reprezentanţei Comisiei Europene la București, afirmă, într-un interviu pentru News.ro, că procedura de modificare a PNRR ar presupune o reluare a întregului traseu instituţional și nu ar fi în interesul României, în condițiile în care „ar duce la întârzieri reale în atingerea ţintelor” iar „finanţările vin în funcţie de atingerea unor obiective care sunt structurate foarte clar pe trimestre”.

„Mesajul preşedintei Comisiei Europene a fost clar de a porni la implementarea acestui Plan aşa cum a fost el negociat”, a explicat Ramona Chiriac, care notează că Articolul 21 din Regulamentul privind mecanismul de redresare şi rezilienţă „vorbeşte despre modificarea PNRR în cazul în care un stat membru, din cauza unor circumstanţe obiective, nu mai poate atinge parţial sau total tinţele”. Dar regulamentul notează ca motiv pentru o astfel de modificare o catastrofă naturală, precizează ea.

„Planul României este o realizare a noastră ca stat membru UE. (…) Fiecare stat a avut şansa de a-şi pune în PNRR propunerile de reformă şi de investiţii. Este un mecanism de finanţare bazat pe performanţă. Deci UE va finanţa doar rezultate, doar performanţă, doar atingerea anumitor ţinte, care nu sunt deloc puţine. În cazul României, sunt 507 ţinte. Este un plan foarte ambiţios, care odată implementat va avea rezultate palpabile pentru cetăţean. Este un Plan care vrea să livreze, dar în acelaşi timp să şi reformeze. Noi am vorbit despre PNRR ca despre o şansă istorică pentru România de a reveni în forţă. În acelaşi timp, am atras atenţia că aceste patru litere -PNRR- nu pot rămâne doar la stadiul de formulă magică, pe care o rostim ca într-un film cu Harry Potter pentru a obţine transformările miraculoase pe care le dorim”, a adăugat aceasta.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Decizia CJUE trebuie aplicată imediat de toate instanţele naţionale

În ceea ce privește recenta decizie a Curții de Justiție a UE în privința României, care a fost rapid contrazisă de Curtea Constituțională a României, șefa reprezentanței CE a precizat, răspunzând la o întrebare, că România nu poate spera la aderarea la Schengen fără respectarea acestei decizii: „Recenta decizie a Curţii de Justiţie reafirmă un principiu asupra căruia noi ne-am exprimat constant clar şi neechivoc: supremaţia dreptului european asupra celui naţional, principiu fundamental, fără de care nu poate funcţiona UE, asumat de orice stat membru la data integrării europene. Supremaţia dreptului european impune ca judecătorii naţionali să aibă puterea să lase neaplicată o decizie a CCR contrară dreptului european”.

În aceste condiții, „decizia recentă a CJUE trebuie aplicată imediat de toate instanţele naţionale”, a subliniat Ramona Chiriac.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Bani pentru baroni!
    Panselute, borduri, teren de fotbal in sate părăsite!
    La sifonat!
    Proiectele de investitii dureaza mai mult decat Programul PNRR!
    Doar proiectarea propriu zisa la autostrazi dureaza pana in 2026!
    Cine sa negocieze?
    Ciolacu & Grindeanu?
    🤣🤣🤣

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.