Raport. 70% dintre români se așteaptă ca taxele să crească anul viitor, unul dintre cele mai mari procente la nivel global

Taxe 2023 2024 Sursa foto: Dreamstime

70% dintre români se așteaptă ca taxele să crească anul viitor, unul dintre cele mai mari procente la nivel global, arată raportul „Monitorul global al inflației” realizat în 33 de țări, printre care și România, de către compania de cercetare Ipsos.

Doar 6% din români spun că „trăiesc confortabil” în ziua de astăzi, iar 43% sunt că „se descurcă bine”, în timp ce 28% spun că „abia se descurcă”, 16% spun că „le este greu”, iar 6% spun că le este foarte greu, în actualele condiții.

Cei mai mulți (45%) spun că va mai dura cel puțin un an până când inflația din România se va întoarce la normal, în timp ce 28% cred că acest lucru nu se va întâmpla niciodată, acesta fiind unul dintre cele mai mari procente la nivel global.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

O treime dintre români (32%) cred că țara este în recesiune, la egalitate (tot 32%) cu cei care nu cred că țara este în recesiune, în timp ce 37% spun că nu știu.

Doar 14% dintre români cred că bunurile și serviciile se vor ieftini, presupunând că rata anuală a inflației se înjumătățește în țară pe parcursul în următorul an, dar rămâne peste zero. Marea majoritate cred că ele vor costa mai mult decât costă acum (36%) sau că vor costa la fel cât costă acum (37%).

Circa 40% din români au observat, pe parcursul ultimelor șase luni, că dimensiunile produselor (mâncare și alte produse) devin mai mici, dar prețul rămâne același (fenomen cunoscut cu numele de „shrinkflation”), în timp ce 69% au observat că costul produselor crește, dar dimensiunea produsului române la fel (fenomen cunoscut cu numele de „inflație”). În plus, 27% dintre români au observat o schimbare a ingredientelor folosite în mâncare și alte produse, în timp ce prețul a rămas la fel. 38% dintre români spun că este „inacceptabil” ca întreprinderile și comercianții cu amănuntul să își reducă dimensiunea produselor, păstrând în același timp prețuri neschimbate, ca o modalitate de a răspunde la creșterea costurilor.

Aproape 65% dintre români se așteaptă ca inflația să mai crească pe parcursul următorului an și peste 60% se așteaptă ca dobânzile să continue să crească.

70% dintre români se așteaptă ca taxele pe care le plătesc să crească anul viitor, unul dintre cele mai mari procente la nivel global.

24% se așteaptă să le scadă standardul de viață, iar 27% cred că le va scădea venitul disponibil (ce pot cheltui după plata facturilor).

În următoarele șase luni, 72% cred că costurile cu mâncarea vor crește, 69% cred că costul utilităților (gaze, energie electrică) va crește, iar 68% cred că costurile cu combustibilii (benzină, motorină) vor crește, în timp ce 47% cred că le va crește chiria.

Cel mai recent sondaj Ipsos Global Inflation Monitor arată că oamenii din 33 de țări vor avea mai mulți bani de cheltuit în următorul an, pe măsură ce prețurile în creștere vor scădea ușor în multe locuri, iar aproape jumătate din populația globală consideră că produsele devin mai mici, dar prețurile rămân neschimbate.

Principalele concluzii la nivel global:

  • La nivel mondial, o medie de 33% din populație se „descurcă” din punct de vedere financiar, iar alți 27% declară că întâmpină dificultăți financiare.
  • Aproape două treimi (62%) se așteaptă ca rata inflației în țara lor să crească în următoarele 12 luni, în scădere față de 78% în aprilie 2022.
  • Aproape șapte din zece se așteaptă la o creștere a costului cumpărăturilor alimentare, a costurilor pentru utilități/energie și a altor cumpărături pentru gospodărie în următoarele șase luni.
  • Mai multe persoane cred că nivelul lor de trai (33%) și venitul disponibil (31%) vor crește în următorul an decât vor scădea.
  • Aproape jumătate (46%) din populația globală a observat că dimensiunile produselor au devenit mai mici, dar prețurile au rămas aceleași, iar o proporție similară (48%) consideră că această „micșorare” este inacceptabilă.
  • Îngrijorarea a scăzut ușor, dar o proporție semnificativă (46% în medie la nivel global) declară în continuare că țara lor se află în recesiune.
  • Unul din cinci crede că inflația din țara lor nu va reveni niciodată la normal.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. “unul dintre cele mai mari procente la nivel global…”

    Păi, acesta este contextul economic românesc, cu particularitățile sale în plan global. Nu văd de unde apare surprinderea.

    Având în vederea politicile economice “ineficiente” (eufemistic vorbind) ale actualei guvernări, singura soluție rațională pe care o putem aștepta de la organismele financiare internaționale este creșterea taxelor.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.