Recomandările Protecției Consumatorului pentru cumpărăturile de Paște. Achiziţionarea ouălor se va face numai din locuri special amenajate şi autorizate

oua, paste, oua rosii Sursa foto: Pixabay

Evitaţi cumpărarea de ouă de pe marginea drumului, chiar dacă preţul oferit este mai mic decât în locurile special amenajate, autorizate pentru comercializarea acestor produse, susţin reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-un comunicat de presă.

“Achiziţionarea ouălor se va face numai din locuri special amenajate, autorizate. Evitaţi cumpărarea de ouă de pe marginea drumului, chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic. Evitaţi cumpărarea ouălor care nu sunt păstrate la temperatura indicată de producător sau care sunt expuse spre vânzare la temperatura mediului ambiant. Ouăle de consum trebuie să prezinte coaja intactă, normală, fără fisuri, fără corpuri şi mirosuri străine. La spargerea oului, albuşul trebuie să fie de consistenţă densă, transparent, iar gălbenuşul semiglobulos, uşor aplatizat şi bine delimitat de albuş”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, în cazul ouălor vândute în vrac, trebuie comunicate vizibil, cu uşurinţă şi perfect lizibil, informaţiile privind: categoria de calitate (A), categoria de greutate (clasamentul ouălor din categoria A în funcţie de greutate), XL – foarte mare: greutate mai mare sau egală cu 73 g, L – mare: greutate mai mare sau egală cu 63 g şi mai mică de 73 g, M – mediu: greutate mai mare sau egală cu 53 g şi mai mică de 63 g, S – mic: greutate mai mică de 53 g.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

De asemenea, pe ambalaj trebuie menţionate: o indicaţie a metodei de creştere a găinilor, o explicaţie a semnificaţiei codului producătorului şi data de valabilitate minimă.

În ceea ce priveşte comercializarea vopselei de ouă, cumpărătorii trebuie să achiziţioneze vopsea numai din locuri autorizate şi se va citi cu atenţie eticheta produsului, care trebuie să conţină: numele şi adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucţiuni de utilizare, data durabilităţii minimale.

“La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Utilizarea altor tipuri de vopsele, poate prezenta un real pericol pentru sănătate”, se mai precizează în comunicat.

Pe de altă parte, achiziţionarea cărnii, inclusiv a cărnii de miel, şi a produselor din carne, se va face numai din locuri special amenajate, dotate şi autorizate (măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe) şi aceasta trebuie să aibă ştampila de control sanitar-veterinar.

“Evitaţi cumpărarea de carne de la persoane şi din locuri neautorizate, din “portbagajele maşinilor”, chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic. Comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea. Verificaţi, prin apreciere directă, proprietăţile organoleptice ale produselor, a semnelor organoleptice de alterare, modificări ale aspectului (aspect de mâzguit, cu prezenţa mucilagiilor), culorii (culoare modificată), consistenţei, prezenţa corpurilor străine”, precizează ANPC.

Conform sursei citate, carnea trebuie să prezinte, la suprafaţă, o peliculă uscată, de culoare roz până la roşie, să fie fermă şi elastică, atât la suprafaţă cât şi în secţiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt.

“Atenţie şi la preţ! Verificaţi concordanţa dintre preţurile afişate la raft şi cele marcate pe bonurile de casă. Carnea achiziţionată sub forma refrigerată se va transporta, în condiţii igienice, cât mai repede la domiciliu şi se va depozita la frigider. Produsele preambalate, care prezintă ambalajele deteriorate şi pentru care există suspiciunea deteriorării conţinutului, nu trebuie achiziţionate”, recomandă ANPC.

În ceea ce priveşte comercializarea produselor de patiserie (cozonaci, checuri etc.), acestea trebuie trebuie să aibă menţionate pe etichetă, obligatoriu, lista ingredientelor alergene, precum şi prezenţa anumitor premixuri în compoziţie sau a unor ingrediente care le înlocuiesc pe cele clasice. Pentru produsele de patiserie preambalate, data durabilităţii minimale este stabilită de producător şi se va inscripţiona pe etichetă/ambalaj.

La comercializarea ciocolatei, produselor din ciocolată, produse pe baza de cacao şi grăsimi vegetale (tablete, figurine), etichetele acestor produse trebuie să conţină următoarele informaţii: denumirea produsului, numele şi adresa producătorului sau ale ambalatorului ori distribuitorului.

În cazul produselor din import, se vor înscrie numele şi adresa importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România, data durabilităţii minimale, cantitatea netă şi condiţiile de depozitare. Pe de altă parte, toate produsele din import trebuie să fie însoţite de etichete cu elementele de identificare şi informare în limba română.

La comercializarea vinurilor şi a băuturilor alcoolice, conţinutul etichetei trebuie să cuprindă, printre altele, denumirea sub care se vinde produsul, denumirea şi adresa producătorului sau a importatorului ori a îmbuteliatorului, volumul net, concentraţia alcoolică, o informaţie privind lotul, data durabilităţii minimale pentru băuturile alcoolice cu concentraţia alcoolică mai mică de 10% vol.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: