Șantierul de pe linia de tren București – Giurgiu este singurul proiect major al CFR Infrastructură unde se respectă graficul de execuție, iar antreprenorul (PORR – Austria) nu a luat certificat negativ intermediar pentru întârzieri. După primul an pe șantier, PORR a ajuns cu lucrările la 32% și va finaliza contractul de aproape 100 milioane de euro cel mai probabil în toamna 2023. Cea mai importantă parte a proiectului este construirea unui nou pod peste Argeș la Grădiștea (un viaduct de 1,1 kilometri lungime), iar după finalizarea lucrărilor și redeschiderea circulației feroviare va fi lansată etapa II care prevede modernizarea și electrificarea liniei de 74 km.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În ziua în care celebrul tren Orient Expres a parcurs traseul București – Videle – Giurgiu, traseu ocolit cu aproape 50 km, șeful CFR Infrastructură, Ioan Simu, a verificat șantierul de la Grădiștea și a anunțat avansul PORR la 32%.

„Directorul General al CFR SA, Ion-Simu ALEXANDRU, aflat în vizită tehnică pe șantierul feroviar dintre Vidra și Comana a verificat stadiul lucrărilor, unde progresul fizic este vizibil, și i-a solicitat antreprenorului să mențină același ritm de lucru, deoarece finalizarea în termen a reconstrucției podului feroviar de la Grădiștea și reluarea circulației trenurilor pe ruta directă București – Giurgiu reprezintă o prioritate a companiei pentru anul 2023!

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

De 17 ani, lipsa acestui pod a privat mii de călători de un mijloc de transport direct între București – Grădiștea – Giurgiu. După prăbușirea podului de la Grădiștea, în anul 2005, trenurile au fost redirecționate prin Videle, un traseu de 118 km, în loc de 74 km, dacă ar fi circulat pe ruta inițială, ceea ce a condus automat la pierderea unui număr însemnat de călători, dar și dezavantaje pentru traficul de marfă, deoarece retrasarea graficului de circulație pe ruta alternativă, prin Videle, a impus costuri suplimentare de transport și durată mai mare de circulație. Anul 2023 este anul în care avem target lansarea licitației pentru Modernizarea liniei de cale ferată pe tronsonul București Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră – LOTUL II -, un proiect în valoare de 4 miliarde de lei, din fonduri nerambursabile, care prevede nu doar modernizarea liniei pentru creșterea vitezei de circulație la 120 km/h, dar și electrificarea liniei, implementarea sistemelor de centralizare electronică, inclusiv sistem ERTMS nivel 2. Studiul de fezabilitate pentru Lotul II va fi finalizat până în decembrie 2022, iar anul viitor va fi lansată licitația pentru proiectare și execuție a lucrărilor de modernizare a liniei de cale ferată, care asigură legătura directă între BUCUREȘTI – via GRĂDIȘTEA – RUSE, prin frontiera sudică”, a transmis CFR.

Studiul de Fezabilitate pe care îl face proiectantul Baicons pentru modernizarea/ electrificarea liniei care a fost deschisă în 1869 și închisă în 2005 este la 96% și va fi predat în decembrie.