Refugiații din Ucraina vor beneficia de transport gratuit și cu autocarul, cu BAC-ul de la Isaccea, iar în situații excepționale, cu zboruri în regim charter, arată Ministerul Transporturilor care a prezentat un Proiect de Hotărâre de Guvern prin care se acordă transport gratuit. Din 1 martie, refugiații din Ucraina pot călători gratuit cu trenurile CFR Călători, Ordonanța de Urgență fiind publicată marți în Monitorul Oficial.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

,,În contextul situațiilor prezentate mai sus privind conflictul militar între Federația Rusă și Ucraina, ținând cont de cadrul legal actual aplicabil, s-a considerat necesară și obligatorie elaborarea unei Hotărâri de Guvern privind acordarea de gratuități și facilități cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, în vederea reglementării situațiilor actuale.

Cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina și intră în România beneficiază de gratuitate la toate călătoriile efectuate cu operatorii de transport feroviar, la tren de rang Regio și Interregio, clasa a II a – loc pe scaun, pe perioada staționării temporare sau a tranzitării teritoriului României, în baza actelor de identitate, care atesta intrarea pe teritoriul României. Cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina și mijloacele de transport rutier ale acestora, care intră în România prin punctul internațional de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene dintre localitățile Isaccea și Orlivka, beneficiază de gratuitate, fiind scutiți de la plata tarifelor de trecere cu bacul. Persoanele prevăzute mai sus, beneficiază de gratuitate la călătoriile efectuate cu operatorii de transport fluvial pe ruta Isaccea – Galați, pe perioada staționării temporare sau a tranzitării teritoriului României, în baza actelor de identitate, care atesta intrarea pe teritoriul României.”

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Pentru transportul cu autocarele, autoritățile responsabile cu gestionarea situațiilor de urgență decid capacitățile de transport și vehiculele disponibile din baza de date a Autorității Rutiere Române -ARR, precizează Ministerul Transporturilor.

Curse Charter pentru refugiați : ,,În situații excepționale și urgente, cu acordul statului de destinație, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, se poate organiza transportul cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, care provin din zona conflictului armat din Ucraina și care vor să părăsească România, prin curse aeriene de tip charter. Acordul statului de destinație se va solicita inclusiv în ceea ce privește tipul documentelor de călătorie acceptate”