Republica Moldova, România şi Microsoft semnează un memorandum pentru a consolida transformarea digitală / Un acord de cooperare pentru consolidarea domeniului tehnologiei informaţiei, semnat de cele două state cu UiPath

Sebastian Burduja - Iurie Turcanu Sursa foto: Facebook/Agenția de Guvernare Electronică

Republica Moldova şi România au anunţat astăzi, la Chişinău, semnarea unui Memorandum de Înţelegere trilateral între cele două guverne şi compania Microsoft. Scopul colaborării este de a progresa şi accelera proiecte de transformare digitală în ambele ţări.

De asemenea, Iurie Ţurcanu, viceprim-ministru al Republicii Moldova, Sebastian Ioan Burduja, ministrul Cercetării din România şi Mateusz Majewski, vice-preşedinte regional pentru Europa de Est la UiPath au semnat, luni la Chişinău, un Acord de colaborare pentru a creşte nivelul competenţelor digitale ale personalului administraţiei publice, precum şi a îmbunătăţi infrastructura digitală şi capabilităţile digitale ale României şi Republicii Moldova, în special în contextul valorificării noilor tehnologii.

Memorandumul de înţelegere formalizează planurile pentru România şi Moldova de a crea şi implementa un spaţiu digital comun care să permită schimbul de cunoştinţe, tehnologii şi expertiză tehnică. Microsoft va sprijini aceste eforturi ale ambelor guverne, ajutând la modernizarea capabilităţilor tehnice respective şi la îmbunătăţirea eficienţei operaţionale în sectoarele public şi privat. Conform planului, toate părţile vor colabora pentru dezvoltarea sectoarelor naţionale de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor din România şi Moldova; construirea infrastructurii digitale, accelerarea serviciilor de e-guvernare, dezvoltarea politicilor legislative bazate de tip cloud first şi creşterea competenţelor digitale, arată un comunicat de presă, al Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Această colaborare deschide perspective şi oportunităţi extraordinare pentru dezvoltarea digitală a Republicii Moldova şi a României, fiind un catalizator al agendei noastre digitale comune şi un element important de sustenabilitate, care include şi formarea specialiştilor de înaltă calitate în instituţiile din Republica Moldova. Microsoft nu are nevoie de prezentare, produsele lor au fost întotdeauna au fost în topul clasamentelor. Tehnologiile Microsoft sunt cele mai utilizate în sectorul public din Republica Moldova şi oferă soluţii eficiente pentru un spectru foarte larg de probleme. Cu acest prilej, ţin să vă mulţumesc personal ministrului Sebastian Burduja precum şi echipei pe care o conduce pentru încredere, pentru sprijinul constant şi susţinerea necondiţionată a aspiraţiilor noastre de a valorifica împreună potenţialul digital al Republicii Moldova”, a afirmat, la semnare, Iurie Ţurcanu, viceprim-ministru al Republicii Moldova.

La rândul său, ministrul Sebastian Burduja a spus că „evenimentul de astăzi marchează una dintre principalele mele priorităţi de la preluarea mandatului, acela de a crea un «spaţiu digital comun» între România şi Republica Moldova”.

„Ne dorim adesea poduri fizice peste Prut. Dar cel puţin la fel de importante sunt punţile digitale, care vor aduce economia viitorului, cu toate oportunităţile ei, pe ambele maluri ale Prutului. Microsoft reprezintă unul dintre vârfurile industriei mondiale de software şi mă bucură deschiderea si implicarea găsite în această colaborare. Aşa cum am demonstrat de multe ori, parteneriatul cu mediul privat este prioritar pentru activitatea ministerului pe care îl conduc. Mă bucur să fiu alături de viceprim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Ţurcanu, şi de toţi fraţii noştri, pentru a construi împreună un viitor comun”, a completat Burduja, conform sursei citate.

Michelle Simmons, Director General al regiunii Microsoft CEE Multi-Country, a declarat că „echipa noastră este angajată să colaboreze strâns cu partenerii noştri guvernamentali pentru a beneficia comunităţile în care deservim şi în care trăim. Transformarea pe termen lung, care creează un viitorul incluziv, echitabil şi durabil pentru toată lumea necesită o schimbare sistemică – şi suntem încântaţi să colaborăm cu guvernul, întreprinderile şi oamenii din Moldova pentru a ajuta la realizarea acesteia”.

Totodată, directorul general Microsoft România Bogdan Putinică a afirmat că parteneriatele de succes se bazează pe transparenţă, încredere şi o agendă comună în beneficiu reciproc. În calitate de partener mândru al României, „suntem onoraţi să contribuim la dezvoltarea digitală a ţării”.

„Prin dezvoltarea unui spaţiu digital comun pentru partajarea tehnologiei, abilităţilor şi ideilor, ne vom asigura că România este capabilă să valorifice beneficiile economice şi societale care vin din infrastructurile şi sistemele digitale rezistente şi sigure”, a adăugat Putinică, potrivit sursei menţionate.

Tot luni, a fost semnat un acord care prevede cooperarea între Republica Moldova, România şi UiPath în vederea consolidării domeniului tehnologiei informaţiei. Acordul a fost semnat între Iurie Ţurcanu, viceprim-ministru al Republicii Moldova, Sebastian Ioan Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării din România şi Mateusz Majewski, vice-preşedinte regional pentru Europa de Est la UiPath, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului.

„Ne bucurăm pentru oportunitatea de a contribui cu expertiza noastră la demersul celor două state de a trasa o viziune comună privind dezvoltarea sectorului economiei digitale. Este o oportunitate valoroasă de a investi în competențe digitale, atât la nivelul administrației publice, cât și la nivelul companiilor private. De asemenea, având în vedere ritmul accelerat cu care se inovează în domeniul tehnologiilor avansate, crearea unui spațiu de colaborare între sectorul public și cel privat devine și mai importantă pentru realizarea obiectivelor de transformare digitală”, Mateusz Majewski, vice-președinte regional pentru Europa de Est la UiPath.

„Suntem onorați să ne alăturăm acestei inițiative pentru a sprijini obiectivele de transformare digitală ale Guvernelelor României și Republicii Moldova. Experiența noastră ne-a arătat că adesea administrațiile publice au obiective comune, dar totodată întâmpină provocări similare în ceea ce privește digitalizarea. Asigurarea unui cadru prin care aceste experiențe pot fi partajate cu ușurință va putea oferi noi oportunități pentru realizarea unei economii digitale inovatoare și reziliente. Construind pe baza unor obiective comune, dialog deschis și încredere reciprocă, colaborarea dintre mediul public și cel privat poate deveni astfel un catalizator pentru o transformare digitală durabilă”, Alexandru Mihailciuc, vice-președinte sales engineering EMEA la UiPath.

Cei trei semnatari au discutat despre ecosistemul digital din România şi Republica Moldova şi despre necesităţile stringente ale celor două state de a dezvolta şi lansa iniţiative comune de transformare digitală şi creştere a capacităţii administrative.

Obiectivul general al acestei cooperări este de a sprijini eforturile guvernamentale de dezvoltare a domeniului tehnologiei informaţiei în sectoarele public şi privat din România şi Republica Moldova prin infrastructură digitală îmbunătăţită, politici moderne şi competenţe digitale.

Sunt urmărite în principal:

– consolidarea infrastructurii digitale din sectorul public şi privat a României şi Republicii Moldova;

– susţinerea proceselor de dezvoltare a societăţii digitale şi economiei digitale inovatoare şi reziliente în ambele state;

– dezvoltarea unui spaţiu digital comun pentru creşterea calităţii serviciilor electronice şi asigurarea unui mediu digital sigur pentru toţi cetăţenii României şi Republicii Moldova.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Da’ linux si Unix ce au? Nu sunt bune pentru procesul de digitalizare? Iar Microsoft. Cine știe cum i-au “reușit” să îi convingă. Să se folosească și Fedora sau Arch Linux sau macOS,

  2. Se pare ca nimeni din aparatul bugetar (nu neaparat doar a tarii noastre) nu a auzit de solutiile open source si faptul ca ele costa zero lei.
    Ce este foarte comic in aceasta situatie este ca insusi Micro$oft foloseste mai mult open source decat prdusele lor proprietare.
    Da asa este cand cei care decid habar nu au de lumea tehnologiei.

    • Poate-i intreaba pe moldoveni. Am auzit ca sunt cu mult inaintea noastra in ce priveste digitalizarea.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.