Retehnologizarea hidrocentralei Vidraru, al cincilea eșec consecutiv

vidraru_2

A cincea încercare pentru retehnologizarea hidrocentralei Vidraru, operată de Hidroelectrica, a eșuat. Licitația organizată în martie, la care fusese depusă o singură ofertă, cea a Electromontaj, lider al consorțiului, și Koncar Engineering Co.Ltd, o companie de inginerie din Croația, a fost anulată, oferta fiind declarată neconformă. Subcontractant, potrivit datelor din SICAP, era firma românească Butan Grup, specializată în proiectarea, fabricația, montajul și punerea în funcțiune, în principal, a instalațiilor de ridicat.

Retehnologizarea „la cheie” a centralei Vidraru, de pe Argeș, una dintre cele mai mari hidrocentrale din țară (220 MW –  putere instalată), la un cost estimat de 145 de milioane de euro, fusese urcată în SICAP în luna martie. Lucrările cerute presupuneau înlocuire de echipamente, montaj, lucrări de construcții aferente și noi sisteme de comandă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Dată fiind complexitatea lucrărilor de efectuat, Hidroelectrica a anunțat că face o selecție riguroasă a firmelor interesate să preia contractul. Astfel, trebuie să fie dintre firmele cu măcar 80 de milioane de euro cifră de afaceri medie anuală, în ultimii trei ani, și să facă dovada că a mai instalat turbine de un anumit tip.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar

De precizat că retehnologizarea Vidraru a fost încercată acum pentru a cincea oară, din 2016 până în prezent, precedentele patru eșuând din cauza neconformității ofertelor primite, ca și cea din prezent. Între timp hidrocentrala a continuat să se deterioreze. Această unitate este importantă pentru tot Sistemul Energetic Național, întrucât participă la reglajul putere-frecvență, asigurând totodată servicii de sistem.

Comentarii

  1. Voi incepe prin a va saluta : Buna ziua ! Voi continua prin a spune cum imi imaginez importanta hidrocentralei VIDRARU la DEN : pentru mentinerea frecventei de 50 Hz din retea, se stabilizeaza raportul dintre ce produci si ce consumi la nivel de tara si cum clopotul lui Gauss al producerii energiei electrice are la baza carbunele, gazele naturale, pacura, nucleara si hidro PF1 ,…pe la mijloc cu semnul intrebarii din punct de vedere al stabilitatii sursei, energia eoliana si solara … reglajul fin SE REALIZEAZA cu hidro VIDRARU -suficient de mare, de fiabila si de usor de introdus sau scos din sarcina! ASTA inseamna ca trebuie sa mearga perfect ! si daca tot ati dat rateu cu 5 licitatii cu antreprenor general , dati-mi voie sa va sugerez sa descentralizati lucrarea in trei licitatii pe domenii de parte mecanica , constructii hidrotehnice si parte electrica si de automatizare .Trebuie sa aveti o echipa puternica a hidrocentralei Vidraru care sa organizeze si coordoneze lucrarile executantilor prin metoda de drum critic -PERT sau alta , care va vine la indemana ! Este mult de lucru la coordonarea firmelor care vor lucra , este stres si consum nervos cat cuprinde , dar este singura solutie ca sa reusiti sa nu distrugeti ceea ce este bine realizat ! Uniunea Europeana lucreaza la tot felul de materiale de domeniul protectiei mediului care vizeaza eliberarea cursurilor de apa de baraje si oprelisti care mai de care mai “benefice “pentru pesti si vietati din areal ! Sa nu indrazniti sa lasati spre distrugere , din motive de ordin politic sau de slaba pregatire profesionala sau din nedorinta de a pune “osul la treaba ” , pentru ca indiferent de circumstante, leafa si loc de munca stabil aveti ! Sa auzim de bine si sa finalizati lucrarea de reabilitare in timp util !

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.