Revoltă în PNL față de înființarea super-agenției care i-ar transforma pe Marcel Ciolacu și Marian Neacșu în șefi absoluți ai tuturor companiilor controlate de ministere, primării și consilii județene. Premierul Ciucă a dat undă verde agenției cu angajați plătiți cu 50% în plus față de restul bugetarilor

bani, finante, lei, financiar, deficit Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Parlamentarii PNL s-au revoltat la începutul acestei săptămâni față de un proiect de lege, inițiat – culmea – chiar de guvernul Ciucă, ce înființează o super-agenție de control absolut asupra tuturor companiilor cu capital de stat, potrivit informațiilor G4Media. Agenția AMEPIP, despre care Economedia a scris în exclusivitate încă din decembrie 2022, va fi sub controlul premierului și al secretarului general al guvernului.

Proiectul de lege pentru înființarea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a fost adoptat de guvern în decembrie 2022 și trimis în Parlament. La acel moment, nici premierul Ciucă și nici alți lideri PNL nu au avut obiecții. Între timp, proiectul de lege a fost deja votat de Senat și a ajuns pentru dezbateri. Camera Deputaților este cameră decizională.

Pe scurt, proiectul de lege înființează o super-agenție (AMEPIP) care va pune sub controlul premierului și al secretarului general absolut toate companii și regiile autonome cu capital de stat: firme controlate de ministere, primării, consilii județene și agenții de dezvoltari intra-comunitară (ADI).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Controlul AMEPIP asupra acestor companii va fi absolut, după cum arată mai multe articole din proiect. De exemplu, un articol din proiect arată cât de ușor vor putea fi dați afară administratorii unei companii cu capital de stat, chiar dacă sunt numiți pe mandate de patru ani, doar pe motiv că nu își îndeplinesc indicatori-cheie de performanță, stabiliți de altfel chiar de conducerea AMEPIP, subordonată guvernului:

  • ”În situația în care indicatorii cheie de performanță nu sunt refăcuți la nivelul minim aprobat, AMEPIP transmite autorității publice tutelare măsura revocării administratorilor numiți și reluarea procedurii de selecție, cu informarea Guvernului în acest sens”

Parlamentarii PNL s-au revoltat când proiectul a ajuns în Camera Deputaților și au însărcinat-o pe Cristina Trăilă, specialistă în achiziții publice, să gestioneze un grup de lucru. Liberalii l-au chemat luni la discuții pe Marian Neacșu (PSD), actualul secretar general al guvernului, considerat mâna dreaptă a liderului Marcel Ciolacu în interiorul executivului, potrivit informațiilor G4Media.

Liberalii au cerut refacerea proiectului și eliminarea prevederilor care dau premierului, secretarului general al guvernului și șefului noii agenții putere absolută asupra conducerii companiilor de stat.

Una dintre temerile PNL este că PSD va putea să controleze nu doar companiile deținute de ministere, ci și firmele CJ-urilor și ale agențiilor de dezvoltare intracomunitară, agenții formate din zeci de primării care acum au un echilibru politic și pot derula proiecte majore de utilități.

Deputații PNL au amenințat că nu vor vota proiectul în caz că PSD nu acceptă modificările. Or, fără votul liberalilor, proiectul are șanse mici de a trece prin parlament, dat fiind că USR și AUR s-au pronunțat deja împotriva sa.

Pe de altă parte, PSD-iștii, în frunte cu Marian Neacșu, susțin că prevederile controversate ar fi cerute de OCDE și de PNRR, motiv pentru care guvernul condus de liberalul Nicolae Ciucă le-au și acceptat. Liberalii resping însă argumentele lui Neacșu. ”E absurd ca OCDE sau Comisia Europeană să ceară ori să accepte un astfel de control arbitrar, discreționar al unor politicieni asupra companiilor cu capital de stat. Dacă ar fi votat, proiectul ar arunca în aer guvernanța companiilor de stat, care oricum sunt considerate prea politizate”, a declarat pentru G4Media un lider PNL.

Un alt motiv de revoltă în PNL e prevederea prin proiect care i-ar face pe funcționarii AMEPIP cei mai bine plătiți bugetari. Astfel, ei ar avea un salariu cu 50% mai mare decât alți bugetari cu poziții similare în administrație.

Liderii PNL mai susțin că Marian Neacșu, care urmează să plece la rotativă din funcția de secretar general al guvernului, își dorește pentru el însuși șefia acestei super-agenții.

Intenția vine în contextul în care România și-a asumat, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), reforma companiilor de stat și numirea de management profesionist și stabil, în loc de numiri politice și interimate de câte 4 luni, prelungite în mod repetat.

Principalele atribuții ale AMEPIP, așa cum apar ele în proiectul de lege (sursa: Economedia):

Proiectul propune separarea funcției de reglementare de funcția de coordonare a proprietății statului sau a unităților administrativ-teritoriale în calitatea lor de acționari. Funcția de reglementare va fi în continuare exercitată de către Ministerul Finanțelor, împreună cu calitatea de autoritate publică tutelară pentru întreprinderile publice din subordine, iar funcția de coordonare a întreprinderilor publice va fi realizată de către Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice.

Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) va fi în subordinea directă a Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului, finanțată de la bugetul de stat.

Conducerea AMEPIP este asigurată de un preşedinte, care va fi ajutat în activitatea sa de doi vicepreşedinți – toți cu mandate de 4 ani, maximum două mandate. Funcţiile de președinte și de vicepreședinte al AMEPIP sunt asimilate din punct de vedere al condițiilor de  salarizare cu funcţia de secretar de stat și respectiv cu funcția de subsecretar de stat.

AMEPIP are următoarele atribuții:
a) inițierea, prin Secretariatul General al Guvernului, a proiectelor de acte normative în domeniul guvernanței corporative a întreprinderilor publice și avizarea proiectelor de acte normative cu incidență în domeniul său de competență;
b) elaborarea de reglementări, aprobate prin ordin al președintelui AMEPIP, în scopul aplicării principiilor de guvernanță corporativă;
c) elaborarea, monitorizarea și revizuirea periodică a politicii de proprietate și transmiterea acesteia către Guvern în vederea aprobării, prin hotărâre;
d) monitorizarea și evaluarea implementării principiilor de guvernanță corporativă de către autoritățile publice tutelare și întreprinderile publice, în concordanță cu prevederile legale aplicabile și cele mai bune practici internaționale în materie, respectiv notificarea imediată a autorității publice tutelare responsabile sau a întreprinderii publice, în cazul unor încălcări, cu propuneri de remediere;
e) participarea la procedura de selecție pentru numirea administratorilor de întreprinderi publice de la nivel central, prin reprezentanții săi în comisia de nominalizare și selecție;
f) publicarea listei administratorilor de întreprinderi publice și a listei directorilor în funcție, pe pagina de internet, pe baza datelor transmise de autoritățile publice tutelare;
g) monitorizarea implementării politicii de remunerare în conformitate cu principiile de remunerare a membrilor consiliului de administrație/supraveghere/ directori/directorat ai întreprinderilor publice, precum și a politicii de dividende pentru întreprinderile publice;
h) sprijinirea, îndrumarea și acordarea de consultanță pe probleme de guvernanță corporativă, la solicitarea autorităților publice tutelare sau a întreprinderilor publice;
i) furnizarea de recomandări întreprinderilor publice și autorităților publice tutelare, la solicitarea acestora;
j) monitorizarea obiectivelor și a strategiilor întreprinderilor publice;
k) colectarea, monitorizarea și publicarea pe pagina proprie de internet a rezultatelor de performanță financiară și nefinanciară a întreprinderilor publice, pe baza indicatorilor de performanță furnizați de întreprinderile publice, incluși în tabloul de bord;
l) monitorizarea și evaluarea performanței administratorilor întreprinderilor publice;
m) elaborarea de informări privind performanța întreprinderilor publice și transmiterea acestora Guvernului și, respectiv, Parlamentului, precum și aducerea la cunoștința publicului prin publicarea pe pagina de internet;
n) aplicarea de sancțiuni autorităților publice tutelare, întreprinderilor publice, persoanelor fizice responsabile și publicarea acestora pe pagina de internet;
o) organizarea de programe de formare pentru personalul autorităților publice tutelare, întreprinderilor publice, administratori, directori, precum și alte persoane interesate, pe teme de guvernanță corporativă.

Proiectul urmărește garantarea faptului că orice întreprindere publică urmărește obținerea profitabilității. În acest sens, se propune aprobarea de către Agenție a unui nivel minim al indicatorilor cheie de performanță, anexă a contractului de mandat, indicatori de la care pornește negocierea.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: