Rusia ar putea plăti în ruble o parte din datoriile sale în valută, pe fondul sancțiunilor impuse băncilor ruse

Rubla ruseasca Sursă foto: Pexels

Ministerul de Finanţe al Rusiei se pregăteşte să plătească în ruble o parte din datoriile sale în valută, miercuri, pentru că sancţiunile împiedică băncile să onoreze datoriile în moneda de emisiune a obligaţiunilor, potrivit unui anunţ făcut luni de instituţie, transmite Reuters, citat de News.ro.

„Este un default?… Din punctul de vedere al Rusiei, ne îndeplinim obligaţiile”, a declarat ministrul de Finanţe Anton Siluanov într-un interviu acordat televiziunii de stat, difuzat luni.

Sancţiunile occidentale legate de evenimentele din Ucraina au separat Rusia de părţi cheie ale pieţelor financiare globale şi au îngheţat aproape jumătate din rezervele de aur şi valută ale ţării, de 640 de miliarde de dolari, declanşând cea mai gravă criză economică de la destrămarea Uniunii Sovietice din 1991.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Siluanov a spus că Rusia trebuie să plătească cupoane pentru euroobligaţiunile sale pe 16 martie şi a cerut deja băncilor occidentale să efectueze tranzacţia. Dar pentru că o mare parte a rezervelor Rusiei sunt blocate, plata s-ar putea confrunta cu „dificultăţi speciale”, deoarece posibilitatea ca aceste plăţi să fie efectuate ar depinde de sancţiuni.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Guvernul urmează să plătească miercuri 117 milioane de dolari pentru două dintre obligaţiunile sale denominate în dolari. „Dacă vedem complicaţii în executarea ordinului, atunci marţi vom pregăti un ordin de transfer relevant în echivalentul rublei”, a spus Siluanov în interviul TV.

Rusia are fondurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile externe şi poate folosi, de asemenea, o componentă în yuani din rezervele sale de aur şi valută, dacă va exista o astfel de nevoie, a spus el.

Mai multe bănci ruseşti au fost excluse din reţeaua internaţională de plăţi SWIFT, împiedicând eforturile de a muta bani în afara Rusiei. „Îngheţarea conturilor băncii centrale şi a conturilor în valută ale guvernului poate fi văzută ca o dorinţă a mai multor ţări occidentale de a organiza un default artificial”, a spus Siluanov.

Moneda chineză a reprezentat 13,1% din rezervele valutare ale băncii centrale ruse în iunie 2021, comparativ cu doar 0,1% în iunie 2017, deţinerile în dolari ale Moscovei scăzând la 16,4% de la 46,3% în aceeaşi perioadă. China este a doua cea mai mare piaţă de export a Rusiei după Uniunea Europeană.

Exporturile ruseşti către China au fost în valoare de 79,3 miliarde de dolari în 2021, petrolul şi gazele reprezentând 56% din aceasta, potrivit agenţiei vamale din China.