Scumpirea energiei electrice a dus profitul Transelectrica la 529 milioane lei, în 2022, de peste 1.000 de ori mai mare decât în 2021

transelectrica Sursa foto: Transelectrica

Transportatorul naţional de energie electrică Transelectrica, companie de stat controlată de Secretariatul General al Guvernului (SGG), a încheiat anul 2022 cu un profit net de 529 milioane lei, în creştere de 1.175 de ori comparativ cu 450.000 de lei în 2021, arată raportul transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Creșterea de profit a venit în ciuda faptului că a scăzut cantitatea tarifată de energie electrică.

Este important de precizat însă că anul 2021 a fost unul în care compania a raportat un profit excepțional de mic, de 450.000 de lei, spre comparație cu anii 2020 și 2019, când acesta s-a ridicat la 145 de milioane de lei, respectiv de 104 milioane lei.

„Veniturile totale operaţionale realizate în intervalul ianuarie-decembrie 2022 au înregistrat o creştere semnificativă în procent de 67% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior (6,286 miliarde lei în 2022 faţă de 3,756 miliarde lei în 2021). Cheltuielile totale operaţionale (inclusiv amortizare) au înregistrat o creştere în procent de 51% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent (5,662 miliarde lei în 2022 faţă de 3,745 miliarde lei în 2021)”, se arată în raportul companiei.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Cantitatea tarifată de energie electrică a fost de 52,18 TWh, în scădere cu 7% faţă de 56,35 TWh în 2021.

Pe zona principală a activităţilor de bază s-a înregistrat o apreciere cu 77% a veniturilor (care a depăşit creşterea de 29% a cheltuielilor operaţionale inclusiv amortizarea) comparativ cu anul precedent. Creşterea a fost determinată în principal de veniturile din transport, înregistrarea de venituri mai mari din alocarea capacităţiii din interconexiune, concomitent cu aplicarea noilor reglementări cu privire la acoperirea costurilor nete cu CPT, pe fondul creşterii preţului unitar al energiei electrice cât şi a deficitului de energie electrică existent în toată Uniunea Europeană.

Începând cu data de 30 septembrie 2022, compania aplică prevederile OUG nr. 119/2022, prin care costurile suplimentare cu achiziţia de energie electrică realizate în perioada 1 ianuarie 2022 – 31 august 2023, în vederea acoperirii consumului propriu tehnologic, faţă de costurile recunoscute în tarifele reglementate, se capitalizează trimestrial. Compania a înregistrat venituri din capitalizarea CPT în sumă de 339 milioane lei, reprezentând CPT suplimentar calculat ca diferenţă dintre costul net cu achiziţia CPT şi costul CPT inclus în tariful de reglementare, pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022. Costurile cu achiziţia energiei pentru acoperirea consumului propriu tehnologic (CPT) sunt în sumă de 827 milioane lei pentru anul 2022, cu 300 milioane lei mai mari decât în anul precedent (+57%), depăşind semnificativ valorile înregistrate în ultimii ani.

În intervalul ianuarie-decembrie 2022, consumul de energie electrică la nivelul SEN a înregistrat scăderi în toate cele douăsprezece luni calendaristice. Influenţă a avut pe de o parte creşterea preţurilor la combustibilii primari, fenomen care s-a reflectat în preţul final al energiei electrice, iar pe de altă parte, temperaturile medii lunare care au înregistrat sistematic anomalii pozitive, situându-se peste normele climatologice.

Gradul de realizare a programului de investiţii la 31 decembrie 2022 este de 97,5%. Planul de investiţii al companiei pentru următorii 10 ani include un program complex de investiţii, care urmăreşte consolidarea securităţii energetice, digitalizarea şi implementarea conceptului SMART GRID, ceea ce va genera, pe de o parte, creşterea capacităţii de integrare a energiei regenerabile în sistem şi pe de altă parte creşterea capacităţii de interconexiune.

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA este operatorul de transport şi sistem al energiei electrice din România. Transelectrica SA gestionează şi operează o reţea electrică de transport de circa 9.000 de kilometri de linii electrice aeriene şi 81 de staţii electrice de transformare.

Compania are o capitalizare de 1,75 miliarde lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: