Şeful ANPC, despre situaţia Blue Air: Luăm în calcul depunerea de sesizări către organele de cercetare penală / Ne dorim să înţelegem dacă ceea ce se întâmplă a fost cu intenţie sau îmbracă sau nu şi o formă penală

blue air, avion Sursa foto: Blue Air, Facebook

Şeful ANPC, Horia Constantinescu, a declarat miercuri, la Digi24, despre situaţia de la Blue Air, că autoritatea ia în calcul depunerea de sesizări către organele de cercetare penală. „Ne dorim să înţelegem dacă ceea ce se întâmplă a fost cu intenţie sau îmbracă sau nu şi o formă penală”, a mai spus reprezentantul Autorităţii, el arătând că această companie şantajează statul român, doreşte să nu plătească taxele de mediu şi să nu ramburseze banii consumatorilor, ascunzându-se în spatele ideii că sunt un operator român şi aduc mari beneficii statului.

Horia Constantinescu a afirmat că, la începutul acestei săptămânii, fără să ştie de situaţia de ieri, autoritatea a lansat o invitaţie către compania Blue Air, pentru a evalua ceea ce le-au pus în actul de control încheiat în urmă cu două luni şi anume să nu mai lanseze curse despre care nu au date certe că pot fi şi ţinute, să nu mai lanseze curse la preţuri cu caracter înşelător.

„Din informaţiile noastre, aceştia nu au înţeles să respecte nici măcar acele măsuri”, a arătat şeful ANPC, precizând că ”drepturile celor 73.000 de consumatori care depuseseră sesizări către companie şi o parte către ANPC nu au fost, în continuare, respectate, astfel că au rămas sume de bani mari datorate acestora”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Întrebat despre ce va face în continuare ANPC, Horia Alexandrescu a spus că vor fi analizate documentele şi a precizat că transmiterea lor către autoritatae a fost întârziată de către companie, solicitându-se un termen până vineri.

„Eu cred că toate aceste lucruri au dus la decizia luată de companie ieri, în sensul că, aceştia înţelegând că până la urmă se strânge laţul în jurul unei activităţi care pare administrată ori greşit, ori intenţionat greşit, luăm în calcul de asemenea depunerea în continuare de sesizări către organele de cercetare penală, pentru că, la momentul acela, noi am transmis o informare legată de activitatea acestei companii şi ne dorim ca la un moment dat să înţelegem şi noi dacă ceea ce se întâmplă a fost cu intenţie, sau îmbracă sau nu şi o formă penală”, a mai comentat Constantinescu.

Întrebat dacă compania Blue Air riscă o nouă amendă din partea ANPC, Horia Constantinescu a spus: „Cu siguranţă, dacă datele transmise vor confirma informaţiile primite de către Autoritate, luăm în calcul inclusiv sancţionarea, pentru că nimeni nu poate fi mai presus de lege, indiferent ce invocă. Mai mult decât atât, vă rog să luaţi în calcul faptul că, la acel moment, reprezentantul companiei aeriene ne spunea că au şapte sute şi ceva de mii de rezervări. Gândiţi-vă că, dacă multe dintre acestea sunt deja achitate, ei vor continua să ţină avioanele la sol, ne vom confrunta cu o avalanşă de situaţii ca cea de ieri”, a mai spus şeful ANPC.

El a precizat că, tot din declaraţiile reprezentanţilor companiei, „undeva la sfârşitul verii, în toamna acestui an, cele cinci aeronave, proprietate a companiei, nu vor mai avea drept de zbor”.

„De aceea, acesta ne spunea că iau în calcul închiderea companiei şi tot de aceea eu am transmis consumatorilor să fie precauţi în relaţia cu această companie”, a mai afirmat el.

Despre cei 73.000 de cetăţeni păgubiţi care au depus sesizări, Horia Constantinescu a spus că, in calculele lor, erau mult mai mulţi şi a precizat că nu ştie câţi au primit despăgubiri. „Este una dintre întrebările adresate companiei, la care aşteptăm răspuns, aşa cum au promis, până vineri după-amiază, urmând ca în cursul zilei de luni, sperăm să ne asigure şi prezenţa unui reprezentant pentru a întocmi un document de control”, a precizat şeful ANPC.

Preşedintele ANPC le-a recomandat celor afectaţi de suspendarea zborurilor să se adreseze în primul rând companiei aeriene.

„În cazul acesta, este clar că adresarea trebuie făcută şi către autoritatea noastră, pentru a centraliza toate sesizările şi pentru a lua în calcul inclusiv organele abilitate, să cerceteze din punct de vedere penal întreaga situaţie”, a spus Constantinescu.

El a arătat că ANPC a sancţionat în urmă cu două luni compania Blue Air, „pentru că şi-a bătut joc, la propriu, de peste 73.000 de consumatori, datorându-le o sumă în jur de 14 milioane de euro”.

„Înţeleg că această companie, şantajând statul român, doreşte să nu plătească taxele de mediu, să nu ramburseze banii consumatorilor şi doreşte să facă legea ascunzându-se în spatele idee că sunt un operator român şi aduc mari beneficii statului. Care sunt aceste beneficii, întreb retoric? Nu cumva mai mari beneficii ar fi adus nu numai statului cât şi consumatorilor dacă ar fi respectat drepturile?. Sutem într-o situaţie jenantă. Înţeleg că în felul acesta se doreşte forţarea mâinii autorităţilor, prin tratarea cumva preferenţial a acestei companii”, a spus Horia Constantinescu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: