Secretarul general al PNL, Lucian Bode, fost ministru al Transporturilor, speră ca până la sfârșitul anului să fie dați în trafic 60 de kilometri din Autostrada Transilvania. Citat de News.ro, Bode a ajuns la 60 de kilometri, deși în realitate pe Autostrada Transilvania, joi, au fost deschiși 14 km pe lotul Nurol, iar cu o mobilizare foarte bună de până acum și mai ales cu o toamnă blândă, Strabag ar termina lotul Chețani – Câmpia Turzii, deci încă 16 km. La cei 30 de kilometri de autostradă „curată” pe traseul A3 Transilvania s-ar mai putea adăuga încă 13 kilometri de Drum Expres din cei 19 kilometri ai Legăturii Oradei la A3 Transilvania, însă șansele unui inaugurări înainte de termen nu sunt foarte mari cu proiectul la puțin peste 70%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Așadar, în cel mai bun caz, condiționat de mobilizarea Strabag și de vreme, CNAIR ar putea deschide 30 de kilometri din A3 Transilvania la care se adaugă alți 13 kilometri de Drum Expres (Drum de Legătură A3), deci 43 de kilometri și nu 60 cum a spus Bode.

„Prima categorie as numi-o – veşti bune pentru această regiune şi pentru sălăjeni. Nuşfalău – Suplac, 13,5 Km daţi în trafic astăzi. Tronsonul Cheţani- Câmpia Turzii, din datele pe care eu le am astăzi va fi dat în trafic, finalizat şi recepţionat până la sfârşitul anului, vorbesc de 16 km de autostradă. De asemenea legătura dintre Autostrada Transilvania şi municipiul Oradea, cei aproape 20 de km, vor fi finalizaţi până la sfârşitul anului. Aşadar, până la sfârşitul anului, avem speranţe că 60 de km de autostradă din Autostrada Transilvania vor fi daţi în trafic”, a calculat Lucian Bode.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Miercuri, 20 septembrie, Sorin Grindeanu anunța aproape 20 de kilometri din Lotul 2 al Autostrăzii A0 București Nord care vor fi inaugurați peste o lună, deși în realitate pot fi deschiși 10-11 între DN 1 Corbeanca și A3 București – Ploiești.