Sindicaliştii funcţionarilor publici din Camera Deputaţilor şi Senat şi a personalului contractual din cele două Camere ale Parlamentului îşi exprimă dezacordul faţă de propunerea Guvernului de a majora salariile doar cu 10% în două tranşe. „Opinia publică şi, din păcate, şi factorul politic au inoculat falsa idee conform căreia rolul nostru în funcţionarea statului român este minor, ceea ce atrage după sine consecinţemai ales la nivel salarial”, mai transmis aceştia. Ei solicită Executivului reevaluarea propunerii de majorare a salariilor angajatilor din Parlamentul României, cu un procent de 20%, în două tranşe, respectiv 15% începând cu luna iunie 2024 şi 5% în luna septembrie 2024, raportat la nivelul acordat pentru luna ianuarie 2024, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Acum declarăm clar şi răspicat: Suntem funcţionarii statului care asigură funcţionarea Legislativului României! O greşeală minoră din partea noastră, poate avea repercusiuni asupra tuturor. Dacă şi noi ne-am îndeplini obligaţiile în rate şi la un nivel minim aşa cum sunt aceste propuneri de majorare salarială, înseamnă că ar trebui să ne calibrăm activitatea după aceleaşi tipare. Menţionăm încă un aspect care pare a fi ignorat. Factorul politic nu ar trebui să se bazeze pe dictonul «aşteaptă mulţi la uşă, dacă vreţi, plecaţi»”, arată comunicatul de presă al acestora.

Ei solicită Guvernului României reevaluarea propunerii sale de majorare a salariilor angajatilor din Parlamentul României, cu un procent de 20%, în două tranşe, respectiv 15% începând cu luna iunie 2024 şi 5% în luna septembrie 2024, raportat la nivelul acordat pentru luna ianuarie 2024.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Aceştia reiterează faptul că am dovedit respect şi loialitate faţă de instituţia în care ne desfăşurăm activitatea şi am înţeles să nu punem presiune prin mişcări sindicale de protest, alegând calea dialogului. Dar asta nu trebuie interpretat ca fiind o lipsă de acţiune sau acceptarea primei oferte.

„Aşteptăm acelaşi respect pe care şi noi l-am oferit de-a lungul timpului!”, conchid sindicaliştii funcţionarilor publici din Parlament.

Şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), organizaţie care reprezintă zeci de mii de salariaţi din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), critică proiectul de ordonanţă de care prevede majorarea cu 10% a salariilor personalului plătit din fonduri publice. Sindicatul susţine că acesta îi discriminează, din nou, pe poliţişti şi militari. În acest context, sindicaliştii îi transmit premierului Marcel Ciolacu că „în funcţie de poziţionarea Guvernului” faţă de revendicările lor, vor decide dacă este necesară declanşarea unui nou conflict de muncă, care poate duce până la neasigurarea pazei secţiilor electorale de către poliţişti.