Sondaj al Băncii Europene de Investiţii: 65% dintre firmele româneşti au primit sprijin financiar pentru contracararea efectelor pandemiei

bani, salarii, calcul pixabay.com sursa foto: Pixabay.com

Măsurile de sprijin guvernamentale au fost cruciale pentru susţinerea activităţii de investiţii: 65% dintre firmele româneşti au primit sprijin financiar pentru contracararea efectelor pandemiei, arată rezultatele Sondajului de investiţii al Băncii Europene de Investiţii (BEI) 2021, citat de Agerpres. În privinţa schimbărilor pe termen scurt generate de pandemie, digitalizarea s-a impus, aproape jumătate dintre firme (45%) făcând investiţii în acest sens.

Rezultatele Sondajului de investiţii al BEI 2021 (EIBIS) au fost prezentate miercuri în conferinţa online “Măsurile de sprijin şi noua normalitate: cât de bine poziţionate sunt firmele româneşti?”, organizată de Banca Naţională a României (BNR) şi Banca Europeană de Investiţii (BEI).

Potrivit unui comunicat al băncilor, măsurile de sprijin guvernamentale au fost cruciale pentru susţinerea activităţii de investiţii. Rezultatele BEI arată că 65% dintre firmele româneşti au primit sprijin financiar pentru contracararea efectelor pandemiei (media UE: 56%). Firmele româneşti au în faţă provocarea de a se adapta la noua normalitate, de a face faţă decalajelor preexistente şi de a evita ca redresarea asimetrică să creeze noi decalaje atât în România cât şi în UE, spun reprezentanții BEI.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Sprijinul acordat în cadrul Facilităţii de Redresare şi Rezilienţă al UE reprezintă o oportunitate unică de a stimula investiţiile. “Folosirea adecvată a acestor surse de finanţare va fi esenţială. BEI are rolul de a contribui la finanţarea investiţiilor în scopul creşterii durabile, având în vedere impactul considerabil pe care l-a avut pandemia, provocările structurale persistente şi nevoile de finanţare sesizate”, se menţionează în document.

Sondajul de investiţii BEI 2021 (EIBIS) evidenţiază amploarea şocului economic masiv şi răspunsul politicilor de sprijin guvernamental. Economia românească a arătat rezistenţă, spune BEI.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a menţionat că sondajul de investiţii al BEI arată că firmele româneşti au devenit mai optimiste în 2021, multe dintre ele urmând să majoreze investiţiile decât să le reducă. “Ne bucurăm să auzim asta, cu toate că suntem conştienţi de eforturile suplimentare pe care România trebuie să le depună în mai multe domenii. Este cazul unor domenii precum inovarea sau accesul la finanţare”, a declarat guvernatorul BNR.

Pe lângă finanţarea tradiţională prin creditare, care a oferit lichiditatea crucială în timpul pandemiei în întreaga Europa, a fost evidenţiată importanţa oferirii capitalului de risc în faza de redresare a corporaţiilor şi finanţării pe termen lung a inovaţiei şi noilor tehnologii.

EIBIS pentru România arată că firmele româneşti au devenit mai optimiste în 2021. În timp ce în ultimul exerciţiu financiar, ponderea firmelor care investiseră a scăzut ca urmare a şocului pandemic, noile rezultate arată că acum mai multe firme se aşteaptă să crească decât să scadă investiţia.

În privinţa schimbărilor pe termen scurt generate de pandemie, digitalizarea s-a impus, aproape jumătate dintre firme (45%) făcând investiţii în acest sens. În plus, COVID-19 va avea incontestabil un impact pe termen lung asupra nevoilor şi priorităţilor de investiţii, 49% dintre firme dorind să continue acest proces. Incertitudinea cu privire la viitor rămâne cel mai invocat obstacol, pe termen lung, în calea investiţiilor (80%), urmat de disponibilitatea limitată a personalului calificat (73%).

Potrivit sursei citate, lipsa de acces la finanţare se menţine, de asemenea, îngrijorătoare. Mai multe firme, în comparaţie cu cele din Uniunea Europeană, o consideră o piedică, iar 12% dintre ele pot fi considerate dependente de finanţare externă. Procentul este cu mult peste media UE (5%) şi indică o tendinţă de lungă durată.

Ca urmare a pierderilor provocate de pandemie, coroborate cu măsurile de sprijin în forma creditelor garantate, mai mult de un sfert dintre firmele româneşti şi-au crescut gradul de îndatorare (28%; UE: 16%), în timp ce infuzia de capital a fost făcută, în mare parte, de proprietarii companiilor (13%; UE: 5%).

“Într-un astfel de mediu, investiţiile publice vor fi cheia pentru a stimula redresarea economică şi pentru a cataliza investiţii private noi. Utilizarea fondurilor in cadrul Facilităţii de Redresare şi Rezilienţă al UE va fi esenţială pentru a îndruma tranziţia către o economie mai digitală şi mai verde în România şi în întreaga UE. În plus, companiile vor avea nevoie de infuzii noi de capital pentru îmbunătăţirea sănătăţii financiare şi pentru o bază solidă de creştere”, a spus Debora Revoltella, director al Departamentului de Economie al BEI.

Firmele româneşti simt impactul schimbărilor climatice şi majoritatea (72%) raportează că fenomenele meteorologice au un impact asupra afacerii lor, cu mult peste media UE (58%). Firmele încep să internalizeze riscurile tranziţiei la zero emisii de carbon. Un procent apropiat faţa de media UE consideră tranziţia la noile standarde climatice mai degrabă ca un risc decât o oportunitate pentru afacerea lor în următorii cinci ani (27% şi, respectiv, 20%).

Sondajul realizat în Romania prezintă informaţii obţinute în urma interviurilor cu reprezentanţi ai 480 de firme româneşti, efectuate în perioada martie-iulie 2021. Rezultatele referitoare la România fac parte din Sondajul Grupului BEI privind investiţiile (EIBIS), publicat anual, începând din 2016, în care figurează aproximativ 13.500 de firme din Uniunea Europeană, Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia de creditare a Uniunii Europene şi este deţinută de statele membre. Banca pune la dispoziţie finanţare pe termen lung pentru investiţii solide care contribuie la atingerea obiectivelor politicilor UE.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: