Sondaj: Patronii IMM-urilor din România se simt mai puțin sclavi ai propriei companii decât cei din Ungaria

oameni de afaceri, antreprenorim business Sursa: Unsplash

Unul din trei antreprenori de IMM-uri din România participă doar la deciziile strategice ale companiei, în timp ce 43% oferă departamentelor libertatea de a lua decizii pentru a-și atinge obiectivele, potrivit unui sondaj realizat în România și Ungaria, potrivit unui raport realizat de MiniCRM, furnizor regional de soluții software de gestionare a relațiilor cu clienții (CRM) pentru IMM-uri, fondat în Ungaria și prezent în România din 2015.

„Doar 31% dintre managerii de IMM-uri din Ungaria acordă o astfel de autonomie subordonaților lor, se arată în studiu. Cercetarea IMM a fost realizată de MiniCRM, unul dintre principalii furnizori regionali de soluții software de gestionare a relațiilor cu clienții (CRM) pentru IMM-uri, fondat în Ungaria și prezent în România din 2015. În timp ce proporția antreprenorilor care au o viziune personală asupra propriului rol în companie este similară în cele două țări (86% în România și, respectiv, 87% în Ungaria), există o diferență în ceea ce privește viziunea pentru companie. 74% dintre proprietarii de IMM-uri din România știu cum văd evoluția firmei, în timp ce vecinii au claritate asupra viziunii în pondere de 68%. Datele din România arată, de asemenea, că prioritățile pentru realizarea viziunii antreprenorilor sunt adoptarea soluțiilor de automatizare a proceselor (57%), extinderea pe piață (57%), precum și dezvoltarea organizațională și extinderea managementului (54%)”, potrivit raportului.

Toate acestea arată o abordare matură și profesionistă, potrivit lui Csaba Rácz, CEO al MiniCRM, mai ales din perspectiva faptului că jumătate dintre respondenți (51%) au mai mult de un deceniu și jumătate de experiență în afaceri, iar 40% dintre antreprenorii chestionați au trecut prin crize economice majore în trecutul recent: criza financiară începută în 2008 și perioada pandemică și post-pandemică din 2022-2023.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Există o diferență considerabilă între proprietarii de IMM-uri din cele două țări în ceea ce privește percepția „sunt sclavul companiei mele”. În timp ce 10% dintre patronii din Ungaria sunt complet de acord și 35% tind să fie de acord, în România proporțiile sunt de 6% și, respectiv, 26%. Acest fapt sugerează că antreprenorii din România se află într-o situație mai bună în ceea ce privește echilibrul dintre viața profesională și cea privată decât omologii lor din Ungaria. În ceea ce privește implicarea în companie, nu există totuși o diferență majoră: mai mult de 67% dintre proprietarii de IMM-uri din România consideră că joacă un rol important în viața companiei lor, în timp ce în Ungaria 71% consideră că fără ei compania nu ar putea funcționa eficient.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: