Romgaz și Petrom au depus, ambele, la Transgaz cerere angajantă de capacitate incrementală pentru intrare în Sistemul National de Transport (SNT) pentru gazele din Marea Neagră care urmează a fi produse începând cu 2027, potrivit unor reprezentanți guvernamentali, în ceea ce pare să fie o confirmare că proiectul începe, în sfârșit, posibil în acest an. Mai mult, companiile urmează să constituie și o garanție bancară de 88 milioane euro în această speță, conform procedurii. Acesta este un motiv în plus care susține faptul că 2023 va fi anul în care proiectul de extracție a gazelor din perimetrul Neptun Deep, cu rezerve estimate de 80-100 de miliarde de metri cubi, va începe. De altfel, la începutul acestei luni, odată cu prezentarea datelor financiare 2022, Petrom a anunțat că a bugetat pentru anul 2023 circa 2,9 miliarde lei investiții în exploare și producție, inclusiv pentru Neptun Deep.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Vă confirm că a fost transmisă către Transgaz cererea Romgaz Black Sea pentru rezervare capacitate incrementală în punctul Tuzla – etapa angajantă, conform prpcedurii organizate de operatorul sistemului de transport”, a transmis pentru Economedia Aristotel Jude, Director General Adjunct al Romgaz.

1,2 miliarde lei vor investi Romgaz și Petrom în Neptun Deep, în acest an, fiecare câte 600 de milioane de lei, pentru că fiecare companie deține 50% din proiect (Petrom are operarea – n.r.), întreaga investiție, până la ieșirea gazelor afară, fiind estimată la 4 miliarde de euro.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Cele două companii au depus cererile de capacitate incrementală înaintea expirării termenului stabilit de Transgaz, 23 februarie. Procedura de testare a cererii este obligatorie, potrivit legislației în vigoare, pentru ca Transgaz să poată demara lucrările de construcție la proiectul de dezvoltare pe teritoriul României a Coridorului Sudic de Transport pentru preluarea gazelor naturale de la țărmul Mării Negre.

Proiectul constă în edificarea unei conducte în lungime de peste 308 kilometri între Tuzla, locul de unde vor fi preluate la țărm gazele din Neptun Deep, și stația de comprimare Podișor din județul Giurgiu. Mai departe, gazelle pot rămâne în țară sau pot merge mai departe către clienți din Vest, Ucraina sau Republica Moldova.

Proiectul Neptun Deep este mult întârziat, trebuind a fi început încă de acum cinci ani. Practic, la acest moment, gazele din Marea Neagră trebuiau să fie intrate deja în SNT. Între timp, s-a schimbat și componența consorțiului concesionar al zăcământului, în locul americanilor de la Exxon Mobil intrând, anul trecut, Romgaz. Producția maximă estimate din acest zăcământ este de 7 miliarde de metri cubi anual. Din Marea Neagră se extrag deja gaze, o fac alți americani – BSOG, în limita a 1 miliard de metri cubi anual. Un al treilea concesionar este grupul rusesc LukOil, care însă continuă cu explorarea zăcământului lor, nicio decizie de investiție fiind anunțată.