Asocierea DIMEX-2000 Company, Supersnow și ArchiCO a câștigat licitația organizată de Municipiul Reșița pentru dezvoltarea stațiunii de schi Semenic cu o ofertă de 174 milioane lei. Consorțiul are la dispoziție 41 de luni pentru finalizarea proiectului, cu tot cu proiectare, asistență tehnică și execuție propriu-zisă a lucrărilor. Finanțarea este asigurată de la bugetul local.
Dimex 2000 Company este localizată în Bistrița-Năsăud și este o companie specializată în construcția si întreținerea de drumuri și poduri, construcții civile și instalații, producerea betoanelor industriale și rutiere, producerea mixturilor asfaltice, închirierea utilajelor de construcții și comercializarea materialelor de construcții. Are o cifră de afaceri de peste 200 de milioane de lei anual, fiind în top 10 constructori români. Este controlată de familia Scurtu.
Supersnow este o companie poloneză, unul dintre cei mai mari furnizori internaționali de echipamente aferente domeniilor schiabile, având o prezență în peste 30 de țări.
ArchiCO etse o companie de engineering din Azerbaijan care oferă servicii specifice pentru constructori din industrial și rezidențial.
Proiectul din Semenic este inclus în Masterplanul Național de Turism 2007 – 2026.
În acest moment, se poate schia în Semenic – județul Caraș-Severin, zona având trei pârtii (Crucea de Brazi a și Crucea de Brazi b, plus Slalom Uriaș), dar nimic care să fie organizat în ceea ce se poate numi o stațiune de ski.
În Semenic ar trebui să apară, pe 47 de hectare:
„a) Pârtia Franzdorf = 119.897 mp (11,9897 ha);
b) Pârtia Adolf Zangl inclusiv traseu de schi = 90.344 mp (9,0344 ha);
c) Pârtia Helmuth Krubl = 40.069 mp (4,0069 ha);
d) Tiroliana = 6.680,00 mp (0,6680 ha);
e) Telegondolă și garajul de mașini bătut zăpada =72.456 mp (7,2456 ha);
f) Lac de acumulare = 11.970 mp (1,1970 ha);
g) Stație de pompare = 144,10 mp (0,01441 ha);
h) Stație pompare (camera vanelor și compresor) = 45,14 mp (0,00451 ha);
i) Scaun autopropulsant = 2.990 mp (0,2990 ha);
j) Parc tematic = 9.650 mp (0,9650 ha);
k) Construcție anexă = 192,90 mp (0,01929 ha);
l) Pod pietonal = 155 mp (0,0155 ha);
m) Parcare terană = 3.000 mp (0,3000 ha).
Pârtia de schi „Franzdorf” va avea punctul de plecare situat lângă stația superioară a telegondolei, la altitudinea de 1.391,96 m, iar punctul de sosire la altitudinea de 625,28 m, în apropierea stației inferioare a telegondolei. Traseul pârtiei se desfășoară pe partea stângă a telegondolei – privind în sensul de coborâre – are orientarea aproximativ nordică și urmărește Cracul Goznei trecând parțial peste pârtia existentă Slalom Uriaș.
Pârtia de schi „Adolf Zangl” va avea punctul de plecare comun cu pârtia „Franzdorf”, situat lângă stația superioară a telegondolei, la 1.391,96 m altitudine; traseul pârtiei se termină la altitudinea de 1013.64 m, unde se unește printr-un traseu de schi cu pârtia „Franzdorf”. Traseul de schi are punctul de plecare la 1013.64 m altitudine iar punctul de sosire la intersecția cu partea „Franzdorf”, la 901.82 m. Traseul de schi are o lungime construită de 971 m.
Până la altitudinea de 1.310 m traseul pârtiei se desfășoară sub forma unui semicerc, pe partea dreaptă a telegondolei – privind în sensul de coborâre –, iar după ce trece, pe sub linia telegondolei, traseul pârtiei se continuă aproximativ paralel cu linia telegondolei, urmărind creasta dintre pâraiele Gozna și Goznuța până la altitudinea de 1.013,64 m.
Pârtia de schi „Helmuth Krubl” este situată de-a lungul telegondolei în partea superioară a acesteia având o lungime de 2040 m. Are punctul de plecare la situat lângă stația superioară a telegondolei, 1.391.96 m altitudine și se termină la stația intermediară a telegondolei, la altitudinea de 1.045 m.