Încrederea investitorilor în zona euro s-a îmbunătăţit la începutul lui decembrie, pentru a treia lună consecutiv, deşi rămâne incert dacă acesta este începutul unei tendinţe de schimbare pe termen lung, arată rezultatele unui studiu publicat luni, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Indicele Sentix pentru zona euro a urcat la minus 16,8 puncte, de la minus 18,6 puncte în noiembrie, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la minus 16,4 puncte. Datele Sentix includ răspunsurile a 1.245 de investitori. Studiul a fost realizat în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie.

Germania nu reuşeşte să ţină pasul chiar în condiţiile acestor îmbunătăţiri moderate, aşteptările în cea mai mare economie europeană fiind scăzute, a apreciat directorul general al Sentix, Manfred Huebner.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Subindicele privind viitoarele aşteptări în zona euro s-a îmbunătăţit la începutul lui decembrie, pentru a treia lună consecutiv, deşi rămâne în teritoriu negativ, înregistrând o uşoară ameliorare, la minus 9,8 puncte, de la minus zece puncte luna precedentă.

„Până acum, nu există indicii ale unei noi creşteri în nicio regiune. Oportunităţile ar putea apărea la începutul lui 2024″, a declarat Huebner, arătând spre evoluţiile privind perspectivele inflaţioniste.

În noiembrie, rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la 2,4%, de la un nivel de 2,9% în octombrie, aceasta fiind a treia lună consecutivă în care inflaţia în zona euro înregistrează o scădere peste aşteptări. Evoluţiile din ultimele luni au alimentat speculaţiile că dobânda de referinţă a Băncii Centrale Europene ar putea fi redusă mai rapid decât se preconizează în orientările actuale ale instituţiei de la Frankfurt.