Vicepreşedintele american JD Vance a afirmat luni că Statele Unite se îndreaptă spre o paralizie a statului federal, după eşecul negocierilor cu opoziţia democrată şi în timp ce termenul limită – marţi la miezul nopţii – se apropie inexorabil, relatează AFP, conform News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

La încheierea unei întâlniri la Casa Albă între Donald Trump şi liderii democraţi din Congres, numărul doi al executivului american a denunţat în faţa presei faptul că, în opinia sa, democraţii „pun un pistol la tâmpla americanilor” cu cererile lor de a evita un „shutdown” (intrarea în incapacitatea de plată a instituţiilor federale – n.r.).

„Ei vin aici să spună: «Dacă nu ne daţi tot ce vrem, vom opri statul»”, a declarat vicepreşedintele republican, referindu-se la cei doi principali lideri democraţi din Congres, Chuck Schumer şi Hakeem Jeffries, primiţi de preşedintele Donald Trump luni după-amiază.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

„Considerăm că este grotesc, considerăm că este total inacceptabil”, a insistat JD Vance, adăugând că democraţii „pun un pistol la tâmpla americanilor” cu poziţiile lor.

Înainte de aceasta, liderul minorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, declarase că între cele două tabere există „diferenţe considerabile şi semnificative” pentru a evita paralizia statului federal.