SURSE Dosar penal la DIICOT după o plângere a ministrului Energiei față de organizații care se opun unor proiecte energetice. Plângerea vizează mai mulți activiști de mediu, inclusiv Greenpeace

baraj de acumulare abandonat Barajul abandonat de la Sebeș. Foto: Alba24

Procurorii DIICOT au deschis un dosar penal după ce ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a depus o sesizare față de mai multe organizații care încearcă să stopeze proiecte energetice, au declarat pentru G4Media surse judiciare.


UPDATE Greenpeace transmite că „este un act nedemocratic ca un ministru să încerce să se folosească organele de urmărire penală cu scopul de a intimida organizații ale societății civile care apără drepturile fundamentale la sănătate și un mediu curat”.

„Asemeni Federației Ruse, care a clasificat Greenpeace ca „organizație indezirabilă”, miniștri din România, în loc să susțină dialogul, democrația și alegerile libere, au găsit o nouă modalitate de a le pune pumnul în gură organizațiilor de mediu. Face parte dintr-o tendință în creștere a corporațiilor și guvernelor de a zdrobi protestele pașnice și vocile critice – folosind legi draconice, procese abuzive sau chiar plângeri penale pentru a-i intimida pe aceștia. Este o încercare de a reduce la tăcere oamenii cei mai afectați de criza climatică”, transmite organizația.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

UPDATE 15.40 Ministerul Energiei transmite că „nu poate să confirme sau să infirme existența unui dosar de urmărire penală privind faptele menționate în articolul de presă”.

“Ministerul Energiei rămâne preocupat activ de problematica blocării sistematice a unor proiecte energetice de importanță vitală pentru România, din cauze independente de voința autorităților publice sau a companiilor care implementează aceste investiții. În acest sens, Ministerul Energiei depune toate diligențele, prin orice mijloace legale, pentru deblocarea şi/sau accelerarea tuturor proiectelor de investiții în infrastructura energetică a României, în vederea îndeplinirii Programului de guvernare și a Strategiei Energetice a României. Ne manifestăm aprecierea față de toate demersurile oneste care vizează protecția mediului, fără a compromite securitatea națională sau securitatea energetică a României,” a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.

Știrea inițială

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Printre organizațiile vizate de plângerea depusă de Burduja se numără și filiala din România a Greenpeace, una dintre organizațiile cele mai vocale împotriva unui proiecte precum extracția gazelor naturale din Marea Neagră.

Sesizarea a fost depusă marți de ministrul Burduja și vizează presupuse acțiuni prin care actori externi ar încerca să împiedice dezvoltarea unor proiecte energetice precum hidrocentralele.

Ministrul energiei a solicitat DIICOT să verifice dacă aceste ONG-uri de mediu care se opun dezvoltării unor proiecte energetice au legături cu Federația Rusă, au declarat sursele citate.

În 6 septembrie, ministrul Burduja a declarat că „două-trei” organizaţii de mediu fac un „sabotaj sistematic” al hidrocentralelor, deşi s-au cheltuit miliarde de euro în aceste proiecte, potrivit News.ro.

„În România am investit miliarde de euro în proiecte hidroenergetice, deci în hidrocentrale, care sunt finalizate între 70 şi 98% şi pe care nu putem să le terminăm. De ce? Păi lipsă de voinţă şi mai e un aspect important, sabotajul sistematic, instrumentat de două-trei organizaţii neguvernamentale, finanţate nu ştiu de unde, dar cu avocaţi foarte buni”, a declatat, vineri seară, la Antena 3, ministrul Energiei.

Sebastian Burduja afirmă că aceste organizaţii „contestă fiecare etapă: aviz de mediu, autorizaţie de construire”.

„Tot ce vă puteţi imagina sub soare, găsesc specii de care nu a auzit nimeni, niciodată. Şi noi nu reuşim să le terminăm, an după an”, a adăugat ministrul.

Ministrul Burduja nu a putut fi contactat până la publicarea acestei știri. Vom reveni

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.