Surse: Ion Simu, urmărit penal de DNA, director general pentru următorii 4 ani la CFR Infrastructură / Simu, protejat în mandatul lui Sorin Grindeanu

Ion Simu CFR

Ion Simu, director general interimar la CFR Infrastructură, a câștigat concursul pentru un mandat de 4 ani la conducerea companiei care administrează rețeaua feroviară din România, potrivit surselor Economedia. Ion Simu a venit (ca interimar) la conducerea CFR Infrastructură în mandatul lui Sorin Grindeanu și a fost protejat de Consiliul de Administrație (dominat de PSD), deși este urmărit penal de DNA în dosarul de corupție deschis de DNA Timișoara. În mandatul lui Simu, CFR Infrastructură a semnat șapte din cele opt mari contracte din PNRR (Caransebeș – Timișoara – Arad și Cluj – Oradea), iar astăzi, 19 mai, ultimele 4 contracte pentru reparații rapide de tip quick wins.

Formal, numirea sau revocarea unui manager este în responsabilitatea Consiliului de Administrație, dar Ministerul, prin Adunarea Generală a Acționarilor, numește membrii CA-ului, deci decizia (n.r de multe ori la „plic”) vine chiar de la ministru.

Ce spunea ministrul Grindeanu despre Simu: ,,Numirea unui director al unei companii o face Consiliul de Administrație sau constată încetarea mandatului. Să știți că e un om care și-a atins bornele din PNRR, pe parcursul anului 2022 a vut o bornă să semneze 50% dintre contractele finanțate prin PNRR, vreau să vă spun că a ajuns la 90% (n.r CFR a semnat 7 din cele 8 loturi pentru modernizare și electrificare pe Magistrala 100 Caransebeș – Timișoara – Arad și M 300 Cluj – Oradea). Din acest punct de vedere… e criteriul la care mă uit. În acest moment are calitatea de suspect… am și întrebat… are calitate de suspect, nu e învinuit. Consiliul de Administrație decide… sau așteaptă până i se termină mandatul la jumătatea lunii februarie. Dacă va fi trimis în judecată și va avea calitatea de inculpat va face un pas în spate, cred că în zilele următoare lucrurile se vor clarifica”.

Comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
SIMU-ALEXANDRU ION, director general interimar al Companiei Naționale de Căi Ferate (CNCF) CFR SA, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– instigare la uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

CEȘA PETRU, director general adjunct tehnic în cadrul Companiei Naționale de Căi Ferate (CNCF) CFR SA, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii aprilie 2022, suspectul Ceșa Petru, în calitatea menționată mai sus, la instigarea celuilalt suspect, și-ar fi arogat atribuțiile funcției de director general al CNCF CFR SA, cu toate că nu deținea această funcție sau o împuternicire în acest sens și a emis două decizii, prin cea de-a doua numindu-l pe Simu-Alexandru Ion la conducerea Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Timișoara. Prin aceste două decizii privind traseul profesional al lui Simu-Alexandru Ion, suspectul Ceșa Petru ar fi urmărit să-i asigure primului stabilitatea unei funcții de conducere la nivel regional, după încetarea celei de director general interimar al CNCF CFR SA.

După apariția în spațiul public a uneia dintre acele decizii, suspectul Ceșa Petru, la instigarea celuilalt, în urma unei cercetări disciplinare formale, ar fi emis două decizii prin care unei subordonate, bănuită că ar fi remis presei documentul respectiv, i-ar fi fost desfăcut contractul individual de muncă din motive disciplinare, cu încălcarea prevederilor din Codul Muncii, motivând că „angajata nu a reușit să-și dovedească nevinovăția”. Acționând în această manieră, cei doi directori ar fi urmărit să dea un exemplu celorlalți angajați din subordine pentru ca pe viitor suspecții să nu se mai vadă expuși „riscului” ca publicul, prin intermediul presei, să cunoască diferite aspecte nelegale/legale din actul de conducere al CNCF CFR SA. Suspecților Ceșa Petru și Simu-Alexandru Ion li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”

Comentarii

  1. Toți directorii trebuie verificați și la pârnaie cu ei ..de sar verifica la sânge toți ar fi la închisoare …

  2. foarte periculos grindeanu asta. o nulitate absoluta dar cu spatele tintuit…un ins fad care se agata bolnav de scaunul din capul mesei…de cand a facut rost de bani sa si lungeasca pantalonii purtati pe vremea lui dragnia si a lui taricescu se baga golaneste in seama…specialist psd…inconjurat de sustinutii sai la fel de golani din timisoara…psd nu se dezminte. votati i fraierilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *