Preşedintele taiwanez William Lai şi-a evidenţiat marţi intenţia de a aprofunda cooperarea cu Uniunea Europeană pentru “a construi un lanţ de aprovizionare democratic mai rezilient şi a contribui la dezvoltarea prosperă a lumii”, au informat surse oficiale, citate de agenția de știri EFE, informație preluată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Liderul taiwanez a făcut aceste declaraţii în timpul unei întâlniri cu europarlamentarii Reinis Poznaks (Letonia) şi Beatrice Timgren (Suedia), care au sosit în Taiwan duminică pentru o vizită de cinci zile.

În cadrul întâlnirii, Lai şi-a exprimat speranţa că relaţiile dintre Taiwan şi Uniunea Europeană “se vor consolida şi mai mult în viitor”, conform declaraţiilor preluate de biroul preşedintelui într-un comunicat.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Lai a amintit că UE este cea mai mare sursă de investiţii străine în Taiwan şi a subliniat că ambele părţi “sunt complementare în domenii precum semiconductorii, inteligenţa artificială şi energia verde”.

De asemenea, preşedintele insulei a îndemnat eurodeputaţii să îşi exercite influenţa în Parlamentul European pentru a susţine semnarea unui “acord de asociere economică” între Taiwan şi UE, un acord care “nu doar că ar genera o dezvoltare reciprocă şi benefică, dar ar consolida securitatea economică şi ar creşte competitivitatea internaţională a ambelor părţi”, a subliniat William Lai.

Taiwan, insulă guvernată autonom din 1949 şi considerată de autorităţile de la Beijing drept o “provincie rebelă”, nu întreţine relaţii diplomatice cu niciun stat european, cu excepţia Oraşului Vatican. Cu toate acestea, multe ţări din centrul, nordul şi estul Europei şi-au întărit legăturile cu Taipei în ultimii ani, în special ca urmare a invaziei ruse în Ucraina.