UCM Reșița, cea mai veche unitate industrială din România, a fost oficial preluată de Hidroelectrica

162751851_191014246155738_2693884748418074563_n Sursă foto: UCM Reșița/ Facebook

UCM Reşiţa a fost preluată de Hidroelectrica prin societatea Uzina de Construcţii Maşini Hidroenergetice, a anunţat luni Euro Insol, administratorul judiciar al UCM, anunță Agerpres.

„Administratorul judiciar Euro Insol anunţă că, la data de 11 martie 2024, a fost semnat Contractul de Vânzare a afacerii UCM Reşiţa S.A către Uzina de Construcţii Maşini Hidroenergetice S.R.L., societate ce are ca asociat unic Hidroelectrica S.A. Procedura de vânzare cuprinde toate activele, know how-ul, contractele în derulare, brevetele şi licenţele necesare continuării prestării serviciilor de fabricare, reabilitare şi îmbunătăţire a hidroagregatelor şi echipamentelor auxiliare, la care se adaugă un număr de aproximativ 450 de salariaţi”, se arată în comunicatul Euro Insol.

Vânzarea a avut loc ca urmare a unui plan de reorganizare propus, redactat şi implementat de administratorul judiciar, plan ce a presupus, printre altele, o amplă reorganizare a activităţii UCM Reşiţa S.A., inclusiv conducerea societăţii de către administratorul judiciar.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

Administratorul judiciar a reuşit menţinerea societăţii în circuitul economic pentru o perioadă de aproximativ 13 ani de zile, procedura insolvenţei fiind deschisă în anul 2011.

„Această tranzacţie reprezintă încununarea eforturilor depuse de administratorul judiciar împreună cu întregul colectiv din cadrul UCM Reşiţa în această perioadă dificilă a insolvenţei care a depăşit 13 ani de zile. Din fericire a fost salvată cea mai veche unitate industrială din Europa, emblematică pentru România şi esenţială pentru sistemul energetic naţional. Mulţumim pe această cale tuturor angajaţilor UCM Reşiţa pentru buna colaborare. De asemenea, urăm succes Hidroelectrica în continuarea activităţii şi dezvoltarea noii companii. Deşi astfel de tranzacţii sunt foarte puţine pe piaţa insolvenţei din România, ne bucurăm că Euro Insol a coordonat o asemenea procedură, demonstrând încă o dată că avem cunoştinţele şi experienţa necesare să conducem şi să salvăm companii din diverse ramuri ale economiei”, a declarat Adrian Munteanu, practician coordonator în cadrul Euro Insol.

Hidroelectrica a anunţat, la începutul lunii decembrie a anului trecut, semnarea unui contract-cadru în valoare de circa 67,9 milioane de lei, pentru transferul de afacere de la Uzina Constructoare de Maşini Reşiţa (UCMR) către companie, ce vizează eficientizarea activităţii de mentenanţă şi retehnologizare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.