UE analizează noi sancțiuni pentru Belarus: ar putea fi vizate exporturile de potasiu și tranzitul gazelor rusești

UE, Uniunea Europeana, comisia Sursa foto: FMI Facebook

 

Exporturile de potasiu şi tranzitul gazelor ruseşti, surse importante de venit pentru Belarus, sunt două piste pentru sancţiunile economice analizate în prezent de către Uniunea Europeană, a declarat joi pentru AFP şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, transmite Agerpres. Oficialul a dat de înţeles că UE nu se va limita doar la închiderea spaţiului european pentru avioanele din Belarus. Lideii UE analizează noi sancţiuni la adresa regimului lui Aleksandr Lukaşenko, acuzat de deturnarea unui avion de linie european la Minsk, cu scopul arestării jurnalistului Roman Protasevici. Orice decizie privind sancţiunile necesită unanimitatea celor 27 de ţări membre ale UE.

“Şefii de stat şi de guvern ne-au cerut luni să propunem sancţiuni sectoriale. Sunt câteva care îmi vin imediat în minte, cum ar fi exporturile de potasiu şi tranzitul de gaze cumpărate din Rusia”, a declarat miercuri seara Borrell, în ajunul unei reuniuni informale la Lisabona a miniştrilor de externe ai UE.
“Belarus este un exportator major de potasiu: 2,5 miliarde de dolari. Totul trece prin ţările baltice. Aceasta este foarte uşor de controlat dacă se doreşte cu adevărat”, a subliniat el. “Ne putem de asemenea imagina că gazele care ajung în Europa prin Belarus vin în continuare în Europa, dar printr-o altă conductă. Belarus şi-ar pierde atunci drepturile de tranzit, ceea ce nu este neglijabil”, a adăugat Borrell.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Un schimb de idei în această privinţă este prevăzut cu miniştrii de externe la Lisabona, a spus şeful diplomaţiei europene, precizând totuşi că la această reuniune nu se va adopta nicio decizie cu privire la regimul de la Minsk. “Este clar că nu dorim să ne mulţumim doar cu măsuri mici, ci vrem să impunem sancţiuni împotriva aparatului economic şi tranzacţiilor în Belarus într-un mod destul de semnificativ”, a confirmat joi şeful diplomaţiei germane Heiko Maas la sosirea la reuniunea de la Lisabona. “Este posibil să lovim sectoare ale economiei de care beneficiază regimul, dar este prea devreme să vorbim de un consens”, a avertizat totodată omologul său lituanian Gabrielius Landsbergis, susţinător al unor sancţiuni dure împotriva regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

“Europenii ezită în continuare asupra sancţiunilor economice, dar de această dată este nevoie să luăm într-adevăr măsuri a căror greutate Lukaşenko să o simtă”, a avertizat Borrell în acest interviu pentru AFP.

Indignaţi de deturnarea duminică la Minsk a unui avion de linie cu scopul de a aresta un opozant al regimului Lukaşenko, şefii statelor din UE au decis luni să interzică spaţiul european şi aeroporturile blocului comunitar pentru avioanele din Belarus, recomandând totodată companiilor aeriene din UE să evite spaţiul aerian belarus. De asemenea, Consiliul European a cerut punerea în practică a unui nou set de sancţiuni împotriva regimului de la Minsk.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: