Unitatea 2 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând cu data de 11 mai iar desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc la ora 11:00, a anunţat vineri SN Nuclearelectrica, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare. În perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din următoarele programe: Programul de mentenanţă preventivă; Programul de mentenanţă corectivă; Programul de inspecţii; Programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate; Programul de implementare modificări de proiect”, se precizează în anunţul Nuclearelectrica transmis Bursei de la Bucureşti.

Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă, precizează sursa citată.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Nuclearelectrica are ca domenii de activitate producerea de energie electrică, termică şi de combustibil nuclear. Societatea funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar alţi acţionari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.

Centrala nucleară (CNE) Sucursala Cernavodă exploatează două unităţi nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unităţi din cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi este în curs de realizare a unui ciclu integrat al combustibilului prin achiziţionarea unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a sprijini proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.