Comisia Europeană şi-a redus estimările privind recolta de grâu a Uniunii Europene (UE) în anul agricol 2022/2023, dar cu toate acestea şi-a menţinut prognozele potrivit cărora exporturile de grâu ale UE vor atinge un nivel record, în contextul în care războiul va perturba livrările din Ucraina, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit celor mai recente estimări privind oferta şi cererea de cereale, publicate vineri, Comisia Europeană şi-a revizuit prognozele privind producţia de grâu moale a blocului comunitar în sezonul agricol care va începe în luna iulie 2022, şi se va încheia în luna iunie 2023, până la 130,1 milioane de tone, de la 131,3 milioane de tone cât estima anterior.

Aceste estimări, care potrivit Comisiei se datorează revizuirii prognozelor privind recoltele de grâu ale Franţei şi Suediei, arată că producţia de grâu a UE va fi comparabilă cu cea de 130 milioane de tone înregistrată în sezonul 2021/22.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Invadarea Ucrainei de către Rusia a dus la blocarea exporturilor de produse agricole ale Ucrainei, astfel că preţurile europene la grâu şi oleaginoase au urcat la valori record.

În aceste condiţii, Comisia Europeană şi-a menţinut vineri estimările anterioare conform cărora în sezonul 2022/23 exporturile de grâu moale ale UE se vor ridica la 40 de milioane de tone, ceea ce ar fi cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată de blocul comunitar.

Tot vineri, executivul comunitar şi-a revizuit în jos estimările privind producţia de orz a UE în sezonul 2022/23 până la 53,5 milioane de tone, de la 53,6 milioane de tone, în timp ce estimările referitoare la producţia de porumb au fost reduse până la 73,4 milioane de tone, de la 74 milioane de tone.

Tot ca urmare a aşteptatei reduceri a livrărilor din Ucraina, Comisia şi-a menţinut estimările referitoare la scăderea semnificativă a importurilor de porumb până la 9 milioane de tone, de la 14 milioane de tone în sezonul 2021/22.

La oleaginoase, executivul comunitar şi-a îmbunătăţit prognozele privind recolta de rapiţă în sezonul 2022/23 până la 18,3 milioane de tone, de la 18,1 milioane de tone.

În ceea ce priveşte importurile UE de ulei de floarea soarelui, care vin în principal din Ucraina, Comisia şi-a îmbunătăţit estimările pentru sezonul 2021/22 până la 1,9 milioane de tone, de la 1,5 milioane de tone, dar şi-a revizuit în jos estimările pentru sezonul 2022/23, până la 800.000 de tone de la 900.000 de tone anterior.