Uniunea Europeană şi-a majorat din nou investiţiile industriale în cercetare şi dezvoltare

bani euro schengen

Comisia Europeană a publicat marţi ediţia 2022 a Tabloului de bord al investiţiilor industriale în cercetare şi dezvoltare din Uniunea Europeană, care arată că industria Europei a revenit pe drumul cel bun în ceea ce priveşte investiţiile în cercetare şi dezvoltare, care în 2021 au crescut cu 8,9%, după o scădere de 2,2% în 2020, potrivit unui comunicat de presă.

Uniunea Europeană rămâne liderul mondial în ceea ce priveşte investiţiile în cercetare şi dezvoltare realizate de sectorul autovehiculelor, unde transformarea în direcţia adoptării vehiculelor electrice şi a digitalizării este în plină desfăşurare, atât în întreprinderile consacrate, cât şi în cele mai noi pe piaţă. Tabloul de bord arată, de asemenea, o amplă diversificare sectorială pentru UE, în special în comparaţie cu SUA, unde investiţiile în cercetare şi dezvoltare sunt foarte concentrate în tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor (TIC).

La nivel mondial, investiţiile în cercetare şi dezvoltare ale sectorului privat au crescut puternic peste nivelurile anterioare pandemiei (cu 14,8% în 2021 faţă de 2020). Pentru prima dată de la tabloul de bord din 2004, investiţiile totale în cercetare şi dezvoltare realizate de principalele 2.500 de firme din lume au depăşit o mie de miliarde de euro (1.094 miliarde euro). O schimbare importantă este faptul că toate firmele chineze din tabloul de bord deţin în prezent o cotă puţin mai mare din totalul mondial decât întreprinderile din UE (17,9% cele din China şi, respectiv, 17,6% cele din UE). Cea mai mare cotă, deţinută de firmele din SUA, a crescut la 40,2% din totalul mondial.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Obiectivul nostru este să consolidăm în continuare baza industrială solidă a UE şi să fim protagonist al cursei mondiale pentru poziţia de lider tehnologic. De aceea, prin noua agendă europeană pentru inovare, ajutăm tinerele întreprinderi mici şi mijlocii să se extindă şi să îşi facă loc în domeniul tehnologiilor de vârf şi al tehnologiilor revoluţionare, creând, în acelaşi timp, efecte de propagare între sectoare”, a declarat comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel.

Tabloul de bord publicat marţi de Comisia Europeană evidenţiază intensificarea cursei tehnologice mondiale în cele patru sectoare-cheie, care reprezintă peste trei sferturi din totalul raportat de întreprindere în domeniul cercetării şi dezvoltării: producătorii de TIC (22,6%), industria sănătăţii (21,5%), serviciile TIC (19,8%) şi industria autovehiculelor (13,9%).

Ratele de creştere a cercetării şi dezvoltării în întreprinderile din SUA şi China – 16,5% şi, respectiv, 24,9% – au continuat să depăşească rata de creştere a întreprinderilor omoloage din UE, din cauza faptului că societăţile din tabloul de bord din SUA sunt investitori principali în cercetarea şi dezvoltarea din sectorul TIC (atât în calitate de producători, cât şi de furnizori de servicii) şi din sectorul sănătăţii, în timp ce firmele chineze din tabloul de bord se află înaintea UE nu numai ca producători de TIC, ci şi în domeniul serviciilor TIC. Numărul societăţilor chineze din tabloul de bord a crescut de peste trei ori în ultimul deceniu (de la 176 în 2011 la 678 în 2021), ceea ce a dus la înlăturarea din tabloul de bord a întreprinderilor din UE şi Japonia din sectoare de producţie mai tradiţionale.

Multe state membre ale UE au actori importanţi în domeniul cercetării şi dezvoltării în sectoare precum industria aerospaţială, industria apărării şi industria chimică, pe lângă industria autovehiculelor, a TIC şi a sănătăţii. Primele 1.000 de întreprinderi din UE includ un număr substanţial de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) din sectorul sănătăţii şi al TIC, care au înregistrat o creştere încurajatoare a cercetării şi dezvoltării în 2021.

Raportul din 2022 analizează, de asemenea, performanţa în raport cu obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) relevante ale ONU. Întreprinderile din UE au obţinut cele mai mari punctaje în majoritatea ODD-urilor şi au înregistrat progrese faţă de anul anterior. Dintr-o perspectivă sectorială, întreprinderile din sectorul autovehiculelor şi din cel al produselor chimice au înregistrat, în medie, progrese importante în ceea ce priveşte ODD. Analiza evidenţiază, de asemenea, potenţialul ridicat al soluţiilor tehnologice profunde pentru a face faţă provocărilor globale.

Ca un nou aspect al strategiilor de inovare corporativă, a fost analizat, de asemenea, capitalul de risc al întreprinderilor (Corporate Venture Capital – CVC). CVC a crescut în ultimii 20 de ani şi este utilizat în prezent de două treimi dintre societăţile din tabloul de bord. Cercetarea şi dezvoltarea şi CVC se completează şi se sprijină reciproc, în special în domeniul TIC şi al sănătăţii. CVC al societăţilor din UE reprezintă aproximativ jumătate din cel al societăţilor din SUA. În plus, 80% din fondurile provenite de la întreprinderile cu sediul în UE sunt direcţionate către întreprinderi nou-înfiinţate cu sediul în SUA, fapt care generează efecte de propagare importante.

Tabloul de bord privind investiţiile industriale în cercetare şi dezvoltare în UE se publică în fiecare an începând din 2004, aceasta fiind cea de-a 19-a sa ediţie. Tabloul de bord furnizează cele mai actuale informaţii economice şi financiare bazate pe cele mai recente conturi auditate publicate ale primilor 2.500 de investitori în cercetare şi dezvoltare din lume, inclusiv ale primilor 1.000 de investitori din UE.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: