Gazul natural lichefiat (GNL) rusesc de pe piața la vedere va fi interzis la nivelul Uniunii odată cu intrarea în vigoare a regulamentului la începutul anului viitor, în timp ce importurile de gaze prin gazoducte vor fi eliminate treptat până pe 30 septembrie 2027. Noul act legislativ stabilește și o serie de sancțiuni pe care statele membre le vor impune operatorilor care încalcă prevederile, potrivit unui comunicat al Parlamentului Eruopean.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Noua lege adoptată miercuri va garanta că securitatea energetică a Uniunii nu va fi folosită drept armă de către Federația Rusă.
Pregătiri pentru interzicerea importurilor de petrol
La negocierile cu președinția daneză a Consiliului Uniunii Europene, deputații europeni au insistat ca toate importurile de petrol din Rusia să fie interzise. De asemenea, au obținut angajamentul Comisiei de a prezenta un text legislativ în acest sens la începutul anului viitor, pentru ca interzicerea efectivă să poată intra în vigoare cât mai curând și nu mai târziu de finalul anului 2027.
„Este un eveniment istoric: UE face un pas uriaș către o nouă eră, fără gaze și petrol rusesc. Rusia nu mai poate folosi niciodată exporturile de combustibili fosili drept armă împotriva Europei. Prioritățile noastre cheie au fost accelerarea cât mai mult posibil a calendarului de interzicere a gazelor prin conducte, interzicerea contractelor GNL pe termen lung cu un an mai devreme decât era prevăzut și prevenirea eludării acestor noi reguli. Acum, trebuie să acționăm fără întârziere pentru a pune în aplicare acest acord și să ne îndreptăm atenția către importurile de petrol, unde vrem să ne asigurăm că angajamentul Comisiei Europene de a face o propunere la începutul anului 2026 va fi respectat”, a declarat raportorul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie, Ville Niinistö.
Deputații europeni au făcut presiuni și pentru stabilirea unor condiții mai stricte în care interdicția importurilor să poată fi suspendată temporar, în situații de urgență ce țin de securitatea energetică a Uniunii.
Pentru a elimina lacunele și a reduce riscul de eludare a prevederilor, operatorii vor fi obligați să le prezinte autorităților vamale dovezi mai riguroase și mai detaliate privind țara de producție înainte de a importa sau depozita gaze naturale.
„Votul de astăzi transmite un mesaj clar și puternic: Europa nu va mai fi niciodată dependentă de gazul rusesc. Aceasta este o realizare majoră pentru Uniunea Europeană și un punct de cotitură istoric în politica energetică europeană. Am consolidat propunerea inițială a Comisiei Europene prin introducerea unei căi către interzicerea petrolului și a produselor aferente, prin încheierea contractelor pe termen lung mai devreme decât se propusese inițial și prin asigurarea unor sancțiuni pentru nerespectare”, a declarat raportoarea Comisiei pentru comerț internațional, Inese Vaidere.
Legislația, convenită deja cu Consiliul, a fost adoptată cu 500 de voturi pentru, 120 împotrivă și 32 abțineri. Aceasta trebuie aprobată oficial de Consiliu înainte de a fi publicată în Jurnalul Oficial.
Propunerea legislativă vine ca răspuns la faptul că Rusia folosește în mod sistematic aprovizionarea cu energie drept armă, un tipar care a fost documentat timp de aproape două decenii și care a căpătat noi proporții odată cu invazia pe scară largă a Ucrainei în 2022. Invazia a fost însoțită de noi manipulări intenționate ale pieței, inclusiv prin decizia fără precedent a Gazprom de a nu umple la capacitate maximă instalațiile de înmagazinare europene, precum și prin întreruperile bruște ale aprovizionării prin gazoducte, provocând o creștere a prețurilor la energie de până la opt ori față de nivelurile anterioare crizei.
Citește și:
BREAKING Țările UE vor elimina complet gazul rusesc până la finalul anului 2027
