Universitatea Politehnica Timișoara a finanțat cu peste 3,5 milioane de euro afacerile a 41 de tineri, din fonduri europene 

euro-bani-cash-pexels Foto: Pexels.com

Universitatea Politehnica Timișoara a finanțat cu peste 3,5 milioane euro afacerile a 41 de tineri, majoritatea lor fiind studenți, din fonduri europene, potrivit unui comunicat al instituției. Antreprenorii au accesat peste 3,5 milioane de euro, bani ce provin din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, unde UPT a câștigat două proiecte: StartUPT (Innotech Student) și SUS Rural. În total au fost create 171 de locuri de muncă, iar noile firme activează în regiunea de vest a României, potrivit unui comunicat de presă al universității.

„Zona de vest a țării, recunoscută ca hub regional pentru multe companii multinaționale, oferă un peisaj economic plin de oportunități. Numai că noi în ultimii ani am observat un interes pentru antreprenoriat din partea studenților și trebuie să facem în așa fel încât să le creăm oportunități. Cu toate acestea, am constatat că deși studenții sunt plini de idei inovatoare, adesea le lipsește curajul sau impulsul necesar pentru a transforma aceste idei în afaceri de succes. Am reușit să finanțăm aceste start up-uri, care deja activează de mai bine de un an în piață și oferă o gamă largă de servicii. Majoritatea antreprenorilor au investit finanțarea în echipamente tehnologice și IT&C, altfel, din fonduri proprii, cu greu ar fi putut să pornească afacerea”, a declarat rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Potrivit comunicatului, firmele care au primit finanțarea prin programul StartUPT au avut o cifră de afaceri totală ce se apropie de suma de 600.000 de euro, în primele 11 luni ale acestui an. Este vorba de start-up-uri ce activează în domenii precum tehnologie, construcții, arhitectură și multe altele, care au primit sume cuprinse între 40.000 de euro și 60.000 de euro. De altfel, toți antreprenorii au avut la începutul proiectului stagii de mentorat în companii din domenii similare de activitate. Specialiștii Universității Politehnica Timișoara au fost alături de ei și i-au sprijinit și mentorat în orice fel de problemă ce a apărut în cadrul firmei, de la momentul înființării până în prezent.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Cu ajutorul finanțării mi-am deschis un birou de arhitectură și am reușit să achiziționez toate echipamentele și soft-urile necesare, care sunt destul de costisitoare și ar fi fost dificil să susțin investiția din fonduri proprii. Ca tânăr arhitect este foarte greu să intri în piață, pentru că de obicei în acest domeniu clienții se bazează pe recomandări. Afacerea funcționează pentru că am reușit să îmbin arhitectura cu tehnologia: cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală (VR) le arăt exact cum ar arăta locuința lor. Momentan am un punct de lucru în Caraș-Severin, însă pentru că am proiecte în toată zona de vest a țării, doresc să mă extind și la Timișoara”, a declarat Laura Florei, beneficiar în proiectul StartUPT.

„În anul 2020 când s-a instaurat starea de urgență din cauza pandemiei, am fost trimis în șomaj tehnic de către angajator chiar dacă lucram în acel moment la mai multe proiecte, astfel mi-a dat seamă că trebuie să fiu propriul anagajat și să nu mai depind de un șef. Am realizat un plan de afaceri pentru o firmă ce oferă servicii de proiectare și asistență tehnică în domeniul construcțiilor, iar prin programul StartUPT am primit o finanțare de aproape 40.000 de euro.  Partea tehnică ce ține de realizarea proiectelor o stăpâneam, dar în antreprenoriat și relația cu clienții, în special atragerea si convingerea unor posibili noi clienți, nu aveam deloc experiență și mentoratul din cadrul StartUPT m-a ajutat sa acumulez și aceste cunoștințe” Florin-Radu Bene, beneficiar StartUPT.

Firmele ce au primit finanțare prin al doilea proiect derulat de Universitatea Politehnica Timișoara au avut și ele o cifră de afaceri de aproape 250.000 de euro, în primele 11 luni ale acestui an.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: