Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, informează duminică Metrorex, conform Agerpres.
Potrivit unui anunţ al companiei, circulaţia trenurilor a fost reorganizată, duminică dimineaţa, după ce, în staţia Crângaşi, pe linia 1 a avut loc o posibilă tentativă de suicid, la ora 07:48.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Astfel, trenurile de metrou au circulat în sistem pendulă între staţiile: Basarab 1 – Petrache Poenaru, fir 2; Petrache Poenaru – Eroilor, fir 1; Dristor 2 – Basarab 1 – fir 1; Basarab 1, linia L1 – Gara de Nord 1, linia 2, Gara de Nord – Dristor 2, fir 2.

“Personalul Metrorex a anunţat SMURD pentru a interveni în acest caz. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul”, precizează compania.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

 

ORA 09:44 Circulaţie în sistem pendulă la metrou, după o tentativă de suicid în staţia Crângaşi

 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost reorganizată, după ce, în staţia Crângaşi, pe linia 1 a avut loc o posibilă tentativă de suicid, la ora 07:48, a anunţat duminică Metrorex.

Astfel, trenurile de metrou circulă în sistem pendulă între staţiile: Basarab 1 – Petrache Poenaru, fir 2; Petrache Poenaru – Eroilor, fir 1; Dristor 2 – Basarab 1 – fir 1; Basarab 1, linia L1 – Gara de Nord 1, linia 2, Gara de Nord – Dristor 2, fir 2.

“Personalul Metrorex a anunţat SMURD pentru a interveni în acest caz. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul”, precizează compania. AGERPRES/(AS – editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)