VIDEO Cazinoul din Constanța a fost parțial descoperit/ Cseke Attila, prezent la eveniment, înconjurat exclusiv de politicieni PNL/ ”Au făcut Congres PNL. Nu ne-a anunțat nimeni”, susțin reprezentanții USR/ Contractul a fost semnat pe vremea Guvernului Dăncilă și a fostului primar PSD Decebal Făgădău

cazino constanta sursa foto: Info Sud-Est

Cazinoul din Constanța a fost parțial descoperit, vineri dimineață, după ce schelele de pe fațada superioară au fost date jos, în urma finalizării lucrărilor.

La eveniment au participat mulți politicieni și reprezentanți ai autorităților locale, toți din partea PNL care a făcut o adevărată desfășurare de forțe. Niciun reprezentant USR sau PSD nu a fost prezent la eveniment. Reamintim că semnarea contractului de reabilitare a avut loc pe vremea fostului primar PSD Decebal Făgădău și a Guvernului Dăncilă și tot atunci au început și lucrările propriu-zise.

Florin Cocargeanu, viceprimarul USR al Constanței, a declarat pentru G4Media că nimeni din USR nu a fost înștiințat cu privire la eveniment, cu atât mai puțin invitat și au aflat în dimineața inaugurării, din presă: ”Nu ne-a invitat nimeni. Nici măcar nu ni s-a adus la cunoștință, am aflat dimineață, din presă. Au făcut, la fel ca la Ziua Marinei, Congres PNL”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Și Petre Enciu, vicepreședintele USR al Consiliului Județean, a remarcat faptul că partenerii lor de guvernare locală nu îi ocolesc la evenimente: ”Nu este prima oară când invitațiile la astfel de evenimente ajung doar la partenerii noștri de coaliție de guvernare locală de la PNL. Nu știu ce gândesc colegii noștri. Li se pare cumva că dacă luăm parte la astfel de evenimente creștem în sondaje?”, a declarat vicepreședintele CJC pentru G4Media.

Reprezentații PSD nu au trimis un răspuns până la publicarea acestui articol.

Cseke Attila, ministrul UDMR al Dezvoltării, în subordinea căreia se află Compania Națională de Investiții prin care se desfășoară proiectul, a fost deci înconjurat exclusiv de liberali, începând cu primarul Vergil Chițac, Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, vicepreședintele PNL Stelian Gima, prefectul liberal Silviu Coșa, viceprimarul PNL Ionuț Rusu, senatorul PNL Septimiu Bourceanu, și mai mulți consilieri locali PNL.

Constructorul, compania Aedificia Carpați, condusă de inginerul Petre Badea, a finalizat partea de sus a fațadei monumentului istoric. Reabilitarea Cazinoului are loc la patru decenii de la ultimele lucrări efectuate în anii 80 ai regimului comunist, când multe detalii arhitecturale și elemente originale au fost pierdute. Tot comuniștii au mai reabilitat Cazinoul în anii 1950-53.

G4Media a publicat povestea emoționantă a celor 16 deținuți politici care au zidit mesaje în pereții Cazinoului, la 31 decembrie 1952, în timpul lucrărilor de la acea vreme. Biletul a fost descoperit de actuala echipă de muncitori, la începutul reabilitării. Povestea poate fi citită aici. 

La începutul lunii iunie, lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanța trecuseră de 55%, acestea desfășurându-se conform termenelor contractuale. Tot atunci, terminarea lucrărilor era estimată la martie 2023, conform previziunilor inițiale, se arăta într-un răspuns al Companiei Naționate de Investiții (CNI) pentru Info Sud-Est.

În prezent, conform declarațiilor ministrului Cseke Attila, stadiul lucrărilor a ajuns la 57%. Ministrul a lăudat constructorul care lucrează ”pe calitate”, spunând că investiția e unică datorită valorii arhitecturale:

  • ”Avansăm frumos, antreprenorul lucrează pe calitate, avem foarte multă răbdare și se muncește zi de zi. Termenul aflat în vigoare este sfârșitul lunii martie 2023, dar în mod sigur se va mai ajusta. S-a descoperit necesitatea unor lucrări suplimentare, turnurile nu au mai putut fi reabilitate, ci au fost reconstruite complet. Sunt în continuare provocări importante, care necesită o flexibilizare a termenului de execuție. Dar cel mai important este ca, în final, să avem o lucrare de calitate. Vom acorda o atenție sporită pentru această investiție și vom căuta soluții legale și tehnice pentru a o termina și dacă va fi nevoie în mod cert vom asigura și finanțare suplimentară”, a transmis ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, prezent vineri dimineață, la Cazinoul din Constanța.

Până în momentul de față, lucrările la Cazino au costat aproape 90 de milioane de lei, a mai spus ministrul Dezvoltării care a subliniat că o ajustare rezonabilă ar fi prelungirea termenului de execuție până la sfârșitul lui 2023, în loc de luna martie a aceluiași an.

Constructorul arăta, de asemenea, într-un interviu pentru ZIUA de Constanța, de la finalul lunii iulie, cum monumentul istoric riscă să fie afectat de hățișul birocratic, din cauză că documentația inițială era mai mult ”beletristică” și nu a putut fi evaluată corect suma necesară reabilitării. Echipele Aedificia Carpați au constatat abia după începerea lucrărilor și asumarea contractului faptul că monumentul este, de fapt, o ruină cu o structură de rezistență măcinată, care nu mai poate fi restaurată, ci trebuie înlocuită.

Pentru următoarele lucrări este nevoie de contractele noi care presupun licitații noi, iar inginerul de la Aedificia Carpați pune pe tapet un scenariu posibil, dar care ar complica situația și ar prelungi termenul final de predare a monumentului restaurat complet: viitoarele contracte ar putea fi câștigate la noile licitații de alte companii, care nu cunosc situația și starea monumentului, fapt care ar îngreuna semnificativ procesul de reabilitare. La fel, spune Badea, cine dă asigurări în caz de incendiu, inundație sau alte calamități, care din cele două firme:

  • ”Nu mai vorbim de situația în care în procedura de achiziție s-ar interfera și alți participanți mai puțin cunoscători ai situației reale, care ar putea bloca pe termen lung finalizarea acestui obiectiv (…) Sunt spații unde se refac integral finisajele și decorațiile (pe zonele afectate de consolidare). Vă imaginați că, în urma procedurii de licitație, se poate ajunge la situația ca noi să executăm finisaje și decorații pe trei pereți într-un salon și eventualul câștigător să execute aceste lucrări pe celălalt perete. Cine controlează dacă procedurile, rețetele, materialele, tehnica de lucru sunt aceleași pentru întreaga încăpere”, declară Petre Badea pentru ZIUA de Constanța. Citește interviul integral pe ZIUA de Constanța.

Restaurarea Cazinoului din Constanța, clădire-simbol lăsată în paragină de 40 de ani, este realizată de asocierea Aedificia Carpați – Remon Proiect – Profesiona Construct Proiiect ARE și Tehnoinstal, potrivit rezultatului licitației organizate de Compania Națională de Investiții.

Proiectul inițial costa 44,9 milioane de lei (plus TVA) și urma să dureze doi ani și jumătate, cu o garanție de 5 ani.

Licitația a fost lansată de Compania Națională de Investiții pe platforma de achiziții publice la data de 23 mai 2019, iar la 15 ianuarie 2020 au început lucrările propriu-zise.

sursa foto: Cristian Andrei Leonte/ Info Sud-Est

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: