Foto: Energy.gov
UE a lucrat câteva luni cu parteneri internaționali pentru a diversifica aprovizionarea blocului comunitar și a asigurat niveluri record de importuri de LNG și livrări mai mari de gaze prin conducte, arată RePowerEu, planul lansat recent de Comisia Europeană, ca răspuns la dificultățile de pe piața energiei, în contextul războiului din Ucraina.
În martie, SUA și UE semnau un acord istoric pentru livrarea de gaze naturale lichefiate pentru Europa. În Europa se discută de investiții în terminale, în Germania, în Grecia.
În România, referirile la LNG se înmulțesc. În aprilie, Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că România va avea din acest an acces la două coridoare noi de transport al gazelor naturale prin care ar putea aduce gaze din afara Rusiei, care ar putea aduce gaze lichefiate în România.
În acest context, cât de important e gazul natural lichefiat pentru Europa? E aceasta o resursă viabilă pentru România? În ce condiții, cu ce opreliști? Radu Dudău, director al Energy Policy Group, think-tank specializat în politici energetice și strategie energetică, explică, într-un interviu pentru Economedia, cum arată tabloul actual în UE și ce șanse are România pe această temă.
Rep: Discutăm despre criza energetică de câteva luni, se prefigura deja o criză a prețurilor, încă dinainte de războiul din Ucraina, care a adăugat noi straturi și noi dimensiuni problemelor. În acest context complicat, care e rolul gazelor naturale lichefiate? Încercăm să vedem cum stăm acum și dacă poate gazul natural lichefiat să reprezinte o soluție și pentru noi, în România.
Radu Dudău: Pentru unele țări din flancul estic, cum ar fi Polonia, Lituania, gazul natural lichefiat a reprezentat deja o strategie de ani buni, pentru a-și reduce dependența față de importurile de gaze din Rusia. Sunt țări care au știu mereu că sunt foarte expuse din punct de vedere politic, economic și de securitate și și-au construit astfel de terminale. Polonia are unul la Marea Baltică, inaugurat încă din 2015, unul de capacitate mare, de 5 milarde de mc pe an. Se lucrează la extindere de capacitate. Pentru o țară mare consumatoare de energie, asta poate că nu înseamnă totul, dar, dat fiind faptul că gazele nu au pondere foarte mare în mixul energetic în Polonia, cam 50% e asigurat prin asta. Ei importă din SUA, din Qatar. Prețurile sunt mari, dar prețurile sunt mari la gaze oricum. Avem niște niveluri record de prețuri. De asemenea, Lituania și-a instalat un terminal plutitor, care i-a permis să reziste șantajului energetic al Rusiei.
Pentru Europa, în general, în special țările de la Marea Nordului și în Sud, cele de la Mediterană, sunt înzestrate cu terminale de regazificare de gaze și trebuie spus că UE a urmărit de câțiva ani o strategie de a-și crea niște hub-uri de tranzacționare de gaze. Adică a avut o strategie de a se desprinde cumva de contractele pe termen lung din Rusia și de a crea niște hub-uri de tranzacționare, pe care să vină gaze din surse multiple, inclusiv LNG.
Au fost și critici pe această temă, unele voci spun că aceasta a fost o strategie care parțial a eșuat și învinovățesc politica asta a UE de a fi favorizat împingerea în sus foarte mult a prețurilor gazelor, pe motiv că au lipsit contracte pe termen lung, care să îi oblige pe producători să livreze.
În momentul de față, LNG a devenit pentru UE un soi de lifeline, o sursă de siguranță, dar nu putem să substituim complet și pe termen scurt importurile enorme din Federația Rusă.
Rep: Spuneați de acest “lifeline”. Avem niște cifre? Ce înseamnă LNG în mixul energetic?
Radu Dudău: Avem niște estimări. Din Rusia, UE importă 450 de miliarde mc de gaze anual, iar o serie de estimări făcute de case de consultanță specializate vorbesc de potențialul de a substitui cam o treime din aceste importuri prin importuri de LNG. Asta pe termen scurt, în următorii doi ani. Pe termen mai lung, e altă discuție.
Aici trebuie spus că prin recent publicata strategie a UE – RePower Eu, UE și-a propus ca până la sfârșitul anului să reducă cu 155 miliarde de mc importurile de gaze din Rusia.
Această industrie a gazului funcționează în regim sezonier – în vară înmagazinăm cât mai mult în subteran, ca să avem rezerve pe sezonul rece, după care în primăvară reluăm ciclul de injectare. Provocarea momentului, pe partea de gaze, e de a umple în cât mai mare măsură depozitele subterane de gaze până în noiembrie. Tot RepowerEU vorbește de o țintă de 80% de umplere a depozitelor subterane.
UE caută să aducă gaze pe cât mai multe surse, diversificate, nu doar LNG, ci și pe conducte, pe toate conductele alternative. Dar e foarte greu ca, pe termen scurt, să mărești volumele de producție. Oricum e dificil să contractezi o marfă pe care toți o vor în același timp. Pentru o serie de importuri prin conducte, sursele avute în vedere sunt tot terminale regionale de LNG. Pentru noi și alte țări din Europa de Sud-Est, ele ar fi cam singura opțiune credibilă pe care o avem de diversificare a importurilor. Suntem într-o conjunctură în care mari țări consumatoare din Europa de Vest încearcă să contracteze cât mai mult LNG, să își instaleze terminale de tip plutitor; asta pentru că acestea sunt cel mai rapid de pus în funcțiune, dar sunt foarte puține disponibile la nivel mondial. Țările cu mare putere economică și care au și geografia potrivită încearcă să accelereze cât mai mult aducerea și instalarea unui număr cât mai mare de astfel de terminale plutitoare.
Rep.: Vorbim adică de resure limitate, pe care le vor toți.
Radu Dudău: Da, acesta e contextul. E sigur că prețurile vor fi mari, nu poți să faci acest lucru iefin, în momentul în care piața europeană de gaze devine strânsă și prețurile merg foarte mult în sus, LNG va fi redirecționat către Europa, dar prețurile vor fi foarte mari și nici așa nu reușim să substituim complet importurile din Rusia.
În mod real, în prezent, majoritatea guvernelor din statele membre UE nu forțează ideea unui embargou pe gaze, o întrerupere imediată, ci spun să aplicăm un astfel de plan gradual. Altminteri, pagubele enorme economice pe care le-am suferi ar submina și acest front de soldaritate către Ucraina.
Rep.: Dar direcța corectă asta este – ruperea legăturilor cu Rusia, independeță energetică.
Radu Dudău: Da. Dar chiar dacă UE caută să lase contracte pe termen lung în derulare până găsește că e convenabil să le întrerupă, s-ar putea ca Rusia să nu tolereze această stare de fapt. Am văzut decizii ale Rusiei față de Polonia, întreruperea de livrări legate de sistemul de plată, apoi cum Polonia a denunțat contractul, spunând că nu mai au nevoie de el. În Bulgaria, conducta Yamal, prin care curge gaze de zeci de ani, e neutilizată și atunci ne putem aștepta ca în funcție de evoluția ostilităților, a situației politico- militare, întreruperile să vină din partea Rusiei.
Rep.: Ați prezentat un tablou general al situației din Europa. Cum stăm în România, la această temă, e o soluție viablă pentru noi această resursă? Declarații sunt, am văzut inclusiv dinspre Ministerul Energiei astfel de referiri la intenții și posibile surse. Cum stăm și care e potențalul pentru România?
Radu Dudău: Trebuie să înțelegem cât mai limpede care sunt în mod real opțiunile. Pentru că poți induce confuzie dacă menționezi termenul LNG, fără a explica cât mai bine la ce te referi, mai ales ca decident, cât îți propui să faci, cât îți asumi să finanțezi, în ce orizont de timp. Dar suntem obișnuiți.
Rep.: Atunci: realist, cum stăm?
Radu Dudău: Pentru noi, LNG-ul nu e o opțiunea în sensul instalării unui terminal. De exemplu, să instalăm la Marea Neagră, în portul Constanța, un terminal de regazificare. Dincolo de faptul că în sine e complicat să ai acces la un astfel de terminal, pentru că nu găsești, prețurile sunt mari – principala opreliște pentru noi și celelalte țări riverane e că Turcia e categoric împotriva tranzitului de cargouri LNG prin Bosfor. Și asta nu de ieri, de azi, ci de mulți ani. S-a mai discutat mult și la noi, încă de pe timpul președintelui Băsescu. Pentru noi și alte țări riverane nu e în mod real o opțiune să construim un mare terminal.
În contextul războiului, Ucraina a făcut apeluri directe la turci să permită trecerea de cargouri, iar turcii nu au mai fost la fel de categorici. Dar e greu de văzut unde s-ar duce un astfel de cargou pentru ucraineni, coasta lor sudică fiind controlată de nave rusești.
Pentru importurile bazate pe LNG către România rămân alte opțiuni de anvergură regională indirecte – adică până într-un punct relativ apropiat, unde există deja un terminal sau unul în construcție, cu termen de finalizare apropiat. Se lucrează la un astfel de terminal la Alexandroupolis în Grecia, care ar trebui să fie gata în 2023. E deja unul în operare în Croația, la Marea Baltică terminalul de la polonezi. Există aceste terminale în relativă proximitate, care ar putea fi abordate, prin conducte existente sau prin unele pe care trebuie să le facem ca să importăm orice din Grecia, am vrea să fie gata acest intercontector între Grecia și Bulgaria, proiect despre care discutăm de mulți ani. Din motive bizare, s-a întârziat nepermis de mult, în sfârșit s-au mobilizat acum, sub presiunea contextului, spun că ar trebui să fie gata anul acesta. Atunci se vor putea face importuri din Grecia către Bulgaria. Sunt foarte interesați de achiziții sârbii, macedonenii, dar și noi, românii, pentru că avem interconectarea Giurgiu – Ruse, funcțională, și avem și potențial de transport în flux invers prin sistemul de conducte transbalcanic.
Provocarea e să ai acel terminal, încă nu e gata nici cel de la Alexandroupolis. Grecii mai au un terminal în sud, lângă Atena, dar nu sunt suficiente volume pentru export în momente de față.
Apoi, mai e preocuparea să poți contracta pentru tine suficiente cantități printr-o infrastructură care să existe, să fie funcțională, să aibă suficientă capacitate disponibilă. Toate acestea sunt pentru România incerte în momentul de față.
Putem să ne uităm la Croația – să vedem dacă am putea importa prin Ungaria, dar e o distanță mare de transport, ceea ce mărește costurile. Dar se pune problema: cât ar ajunge până la noi, în contextul în care toți vor acel gaz? E foarte improbabil să putem importa ceva din portalul polonez, dedicat necesităților Poloniei.
Mesajul e că LNG prin terminalele acestea mari de regazificare branșate la comerțul mondial de LNG nu sunt o opțiune la îndemână imediată pentru o țară ca România, care vrea să își asigure o substituție a importurilor din Rusia.
Nu văd în mod real foarte multe surse alternative pentru România, prin LNG sau altfel. Tot prin Grecia trece coridorul sudic, care leagă Azerbaidjanul, prin Gerorgia, Turcia până în Italia. Dar și acolo, în ciuda relațiilor bune pe care vrem să le cultivăm cu Azerbaidjanul, ca să achiziționăm și noi gaze prin coridorul sudic, trebuie să avem în vedere că volumele disponibile sunt foarte limitate și deja contractate. Rămâne pentru noi o incertitudine legată de efortul de a substitui pe termen scurt importurile din Rusia, există în subsidiar planurile Transgaz de a folosi BRUA ca un coridor regional, în care în mod real nu intră nimic, pentru că nu au de unde.
Dar mai e o poveste, la care nu știu dacă se gândesc mult guvernanții noștri, care e în alt registru: small scale LNG (de scară mică), care nu ține atât de securitate energetică, cât de un model de business pe care îl pot aborda o serie de mari companii care doresc utilizarea gazelor naturale lichefiate direct într-o serie de sectoare economice, cum ar fi transporturile rutiere grele, camioanele, care funcționează pe bază de gaz natural lichefiat, mai e, potențial, transportul maritim, generarea de energie electrică off grid, pe turbine alimentate de LNG și poate direct către anumite industrii energo-intensive. Aici schema e următoarea: fie într-un terminal de LNG, de regazificare, există un sistem prin care nu mai regazifici gazele, ci le preiei lichefiate, fie încarci direct camionul care funcționează și e alimentat de gaz natural lichefiat. De ce ai face asta? Gazul e un combustibil mai ieftin decât motorina, prin lichefiere, cantitatea de gaz natural pe care poți să o încarci e mai mare, ai autonomie mare de transport și gazul, în general, e un combustibil cu ardere mai curată. E un domeniu dezvoltat. Un alt element care trebuie menționat: între timp, s-au dezvoltat și capacități de scară mică de producție, de lichefiere de gaz natural. Dacă ești un producător de gaze naturale poți decide să investești într-o astfel de capacitate, care e de 100-500.000 mc pe an, față de 15 mld de mc pe an, cât are un terminal mare, scopul fiind să alimentezi transportul greu, anumite industrii. Ideea e că utilizezi o resursă de care dispui și diversifici modelul de business.
Rep: Se întâmplă asta și la noi, în România?
Radu Dudău: O serie de companii energetice au început să investească în ultimii ani. Și în România sunt unele discuții, o serie de mari actori iau în considerare asta.
Update: Exemplu, anunț OMV Petrom referitor la LNG: AICI
Rep.: E o temă care nu implică politici publice, poate fi vorba de decizii luate de companii?
Radu Dudău: Da. Ar f totuși o discuție de cadru de reglementare. Altminteri, da – e decizie de business. Astea sunt opțiunile legate de LNG. Dar sunt confuzii, cauzate de declarații lansate în spațiul public. Trebuie ca, în general, atunci când comunicăm să distingem destul de clar la ce ne referim și să spunem: uite, guvernul sau cutare companie care s-a implicat într-un proiect și a încheiat un contract are în vedere achiziția unui volum de gaze din terminalul X, poți să semnezi si azi contacte pentru viitor, chiar dacă nu e gata terminalul, o să cumperi mai ieftin acum, cu livrare în 2024. O să zici: cumpăr de acolo atât, transport prin acest sistem de conducte, din februarie 2024 cutare companei va injecta în sistemul național de transport atâta volum de gaz.
Rep: Vi se pare, așadar, că suntem doar la nivel de declarații în ceea ce privește tema LNG în România, nici ceea ce am auzit dinspre minister nu are acoperire în strategii, cu calcule.
Radu Dudău: Da. Dar noi avem o istorie de 10 ani în care la cel mai înalt nivel în guvern se discut extrem de lejer pe aceste teme.
Rep.: Care ar fi pașii următori pentru a discuta realist despre importuri de gaze natural lichefiate în România ? Ce ar trebui să vedem ca planuri, ca strategie?
Ar trebui ca factorii de decizie, care înseamnă parte guvernamentală și investitori, să incheie contracte, să se facă rezervare de capacitate, să înțelegem la ce prețuri se face achiziția, pe cât timp, când încep livrările. Adică să vedem contracte. Sau măcar, dacă ești la nivel de acord interguvernamental, să vedem discuții foarte concrete cu privire la locul de unde vrei să cumperi, cât crezi că vei putea să cumperi pentru sistemul național de transport gaze, cum le vei aduce în România; să fie clar: ai capacitate rezervată pe sistemele pe care le ai în vedere, prin Grecia, Bulgaria etc? Chestiunile acestea nu pot fi lăsate așa, în doi peri. Suntem într-un context în care toată lumea se bate pe aceste gaze.
Rep.: Dacă nu pe termen scurt, că aici suntem la nivel de declarații, poate LNG să reprezinte o soluție vaibilă pe termen mediu și lung? E o direcție în care să investești?
Radu Dudău: Trebuie să fim cu băgare de seamă, nu e o decizie a României, e mai mult o decizie de a investi a unor state din regiune, în a căror relativă proximitate de aflăm, cum ar fi Grecia, țări care au, prin Mediterană, un acces mai facil la transporturile internaționale de LNG. Am văzut o serie de anunțuri recente legate de investiții în terminale. Dar eu cred că lucrurile se vor mai răci. Există un mare interes și un mare entuziasm atunci când prețurile sunt foarte sus. Îți place să crezi că ai o sursă sigură de venit pe termen lung. Însă UE e pe un trend foarte clar de a reduce consumul de gaze în economie în general. Nu vorbim doar de o politică de substituție de importuri – adică ce nu vine de la ruși aducem din altă parte. Nu. E un mare efort de a înlocui gazele în consumul din economie, în sectorul de încălzire, de producere de energie electrică, până și în industrie. E o politică care era oricum anunțată, cu European Green Deal. Acum, mai abitir, UE spune: vedeți, nu e doar aspectul climatic aici, eficiența energetică, pe care pun preț și sursele regenerabile de energie, această direcție înseamnă independență sau reducere masivă de dependență energetică. Chiar RepowerEu a spus că e și un plan de securitate energetică, nu doar unul de climat.
Rep: Direcția e “green”sau ar trebui să fie. Inclusiv pentru noi, în România.
Radu Dudău: Da. Și atunci riști să faci niște investiții extrem de costisitoare, pentru că investițiile de LNG sunt foarte scumpe, de lichefiere și regazificare, riști să faci investițiile acestea și să constați că ajungi la supraofertă si nu recuperezi investiția. Eu cred că, în realitate, va exista mult mai multă prudență. O serie de lucruri deja pornite vor fi finalizare, dar nu o să vedem o multiplicare foarte mare și care să tot crească. Gazele sunt foarte scumpe, vorbim de un combustibil volatil, acesta e un motiv în sine să găsim alte opțiuni, acolo unde le avem.
Rep.: Deci ne desprindem de gaze, încet.
Radu Dudău: Mai greu în România, unde gazul e atât de important – 30-40% din mixul energetic înseamnă gaze; ai atâtea domenii – producție, distribuție, transport, actori industriali – care depind de gaze. Avem 3,6 milioane de gospodării cu centrale de apartamant. Chiar dacă intrăm pe trendul acesta și noi, va fi într-un ritm mai lent. Dar UE e în mod cert pe acest trend și țările din Vest vor accelera în această direcție.
Acest interviu face parte dintr-un proiect derulat de Economedia în parteneriat cu Science+.
Economedia a publicat, în aceași serie, un interviu cu Dragoș Ciuparu, expert în domeniul energetic și fost secretar de stat la Cercetare: